Între religie și îndoctrinare


Ilustrație de Dawn Elenor

Se pare că în România subiectul religiei este pe cât de actual, pe atât de controversat, însă, în fond, inevitabil. În orice problemă sau dezbatere politică, socială sau culturală, argumentul uneia dintre părți va invoca în mod obligatoriu Biblia sau va privi situația dintr-o perspectivă religioasă.

Relația mea cu religia s-a schimbat de-a lungul anilor; în prezent sunt atee. Dar am avut faze în care am fost obsedată de a fi ceea ce numea profesorul de religie din clasa I un „bun creștin”; faze în care Biserica și rugăciunea mi-au fost refugii și faze în care mi-au fost indiferente. Prin urmare, mă consider, pentru vârsta mea, destul de aptă și informată ca să privesc chestiunea dintr-un punct de vedere neutru.


Este important ca, indiferent dacă suntem adepți ai religiei sau nu, să nu negăm cât de mult a influențat societățile de-a lungul anilor.

Este important ca, indiferent dacă suntem adepți ai religiei sau nu, să nu negăm cât de mult a influențat societățile de-a lungul anilor. Doctorul în filosofie și scriitorul Éric-Emmanuel Schmitt propune o perspectivă interesantă în romanul său, ,,Omul care vedea dincolo de chipuri”: Dumnezeu, Allah, Zeus - indiferent cum este el numit- nu există; religiile au fost create pur și simplu pentru a institui popoarelor un sens al moralității. De altfel, nenumărate minți luminate și-au pus întrebarea: Oare câți oameni ar putea să fie buni, sinceri, să urmeze o cale dreaptă, fără o frică de o forță divină?”.

Istoria ne confirma, oarecum, aceste idei - din Antichitate și până acum, religiile au crescut în complexitate. Zeii mitologiei grecești erau simple personificări ale lucrurilor ce ne înconjoară (iubire, fulger, război, mare, teatru). Acum noțiunea de „Dumnezeu” sau alte personaje ale Bibliei se referă la metafore ample și ușor abstracte despre Bine și Rău.

Însă istoria ne mai spune și că religiile au adus, de-a lungul timpului, abuzuri de putere, manipulări în masă ale popoarelor, războaie și acte de terorism. De la Cruciadele Evului Mediu, la cele mai recente atentate. Religiile au fost folosite ca pretext pentru ură și pornirea conflictelor. Dar dincolo de evenimentele de mare amploare și cu puternic impact istoric, este vorba și de scandalurile, certurile de zi cu zi care se nasc, în zilele noastre, pe fond religios.


Tot de aici se naște discriminarea pe baza aparențelor...

Aici apare îndoctrinarea - mai ales că trăim într-o țară unde totul, de la educație, până la cultură și politică, este plin de nuanțe religioase. Tot de aici se naște discriminarea pe baza aparențelor, a orientării sexuale, practic a oricărui aspect fizic sau moral care nu e considerat „normal”.

De la profesorul de religie din clasele mici, care îți spune că dacă tatăl tău a băut o bere, atunci sigur va ajunge în Iad, la oamenii pe care îi vezi șoptind după tine pe stradă: „Aia e fată cu păr scurt? Doamne ferește! Nu e ortodox așa ceva!” sau chiar oprindu-te din mers, ca să-ți spună că ești „omul Satanei” pentru că ai tatuaje.

Da, toate acestea mi s-au întâmplat mie sau prietenilor mei și nu sunt episoade unice în viață. Zi de zi mă confrunt cu situații unde oamenii pomenesc religia în discuții în care nu își are locul. De fapt, am observat că, în multe privințe, nu au alte argumente decât cele pe fond religios și nu acceptă realitatea că principiile lor nu se aplică și pentru cei atei sau care aparțin altei religii. De altfel, nu acceptă nici măcar existența unei persoane atee: „Dar cum? Dar ce? Cum se poate? Să-ți vină mintea la cap, cum să spui tu că nu crezi în Dumnezeu?!”

Și uite așa, de la o mișcare care ar trebui să îi încurajeze pe oameni să fie buni, să se poarte frumos unii cu alții și să aibă speranță pentru ziua de mâine, am ajuns la băbisme, la obsesii („Dacă nu zici seara două rugăciuni, ajungi în iad!”), la a ne judeca semenii („Ia uite-o pe aia cu păr albastru, doamne, cum să ieși așa din casă?!”) și, după cum spuneam mai sus, inclusiv la crime. Toată lumea știe că un bun creștin se îmbracă modest, merge la Biserică săptămânal, ține post miercurea și vinerea și se închină înainte de fiecare masă. Dar nu spunea Biblia ceva și despre a nu judeca, a nu bârfi; despre a ne iubi și a ne susține unii pe alții…?

Totul se rezumă la obiceiuri vechi, la posturi și acatiste, la „nu umbla cu capul gol în biserică!”. Astfel încât am ajuns să stau și să mă întreb: oare mai putem vorbi de credința sinceră, de purificare sufletească, armonie, bunătate, acceptare? Sau a ajuns totul la ură, atenție centrată pe mărunțișuri și tradiții cărora le-a trecut vremea - într-un cuvânt îndoctrinare?!


0773 123 246

  • YouTube

©2020 by KULT. All rights reserved.