Poveștile pe care le spunem sunt poveștile pe care le trăim.

Devino colaborator și schimbă lumea cu a ta.

5 cărți care-ți pot face primăvara mai frumoasă

A trecut aproximativ un an de când am intrat cu toții în carantină și atmosfera pandemiei s-a instalat în întreaga lume.

chris liu @ Unsplash

Fiecare dintre noi a ales să-și petreacă timpul în diferite moduri: ori îmbunătățindu-și propriul aspect prin diverse activități fizice, ori așteptând ca starea de alarmă să treacă în timp ce eram îngropați în cărți și o mulțime de filme/seriale clocotinde pe Netflix. Cert este că primăvara trecută ne-am petrecut-o, în mare, fiind foarte confuzi și dezorientați, neștiind la ce să ne mai uităm (poate) și pierdând astfel puțin din spiritul anotimpului.


Am avut ocazia să redescopăr câteva dintre operele mele literare favorite, dar să parcurg și altele noi. M-am gândit să vă relatez și vouă câteva dintre ele și, poate, să aveți răgazul să citiți în caz de vă plac. Nu au o tematică anume, nu-ți pot aduce instant aminte de mirosul cireșilor sau de zumzetul albinelor (asta în caz de nu ne vom mai trezi cu zăpadă și frig constant), dar îți pot deschide mintea și sufletul.


1. „Privind înăuntru”, de Petronela Rotar


Am întâlnit-o personal pe Petronela la una dintre lansările ei de carte, în Iași. Recunosc, nu mai auzisem de ea, dar îmi recomandase o prietenă să merg, fiindcă nu voi regreta. Până la finalul evenimentului, mă convinsese să îi cumpăr una dintre cărți, așa că am luat-o pe cea care am crezut că mă va ajuta cel mai tare.


„Am adunat în cartea aceasta drumul meu spre sine și lecțiile mele. Poate vor mai fi de folos cuiva, drumeț rătăcit pe calea vindecării. E darul pe care îl întorc vieții, pentru că m-a îngăduit și a așteptat să mă întorc cu fața spre ea”.


„Privind înăuntru” în timp de pandemie chiar m-a ajutat. Cuprinde fel și fel de istorisiri, anecdote, eseuri scrise atât de intim, încât nu poți să nu rezonezi cu ceea ce citești. Multe tematici discutate țin de relația cu familia, anxietate și depresie, cât de mult influențează copilăria unui viitor adult, vizite la psihoterapeut, dar și relația cu sinele pe care încercăm cu ardoare să îl iubim. Aflăm și ce iubește Petronela și ce nu, de la soarele arzător din Grecia și până la micile momente petrecute cu fiicele ei. M-am simțit împlinită după ce am terminat cartea, deși aș fi preferat să nu o isprăvesc. Probabil o voi reciti cândva, cu o nouă perspectivă asupra vieții.


2. „Bucuria vieții”, de Irving Stone


A fost, cred, una dintre cele mai explicite cărți despre viața lui van Gogh, deși eram conștientă că majoritatea detaliilor erau strict ficțiune. De ce o fi devenit oaia neagră a familiei? De când a început să picteze sau să deseneze? Cum a făcut față atâtor eșecuri, până în ultimul punct al vieții sale?


„Dacă n-am primi decât ceea ce merităm, ziua judecăţii de apoi ar fi nesuferit de plictisitoare”.


Mulți nu știu de ce și-a tăiat urechea...

Mulți nu știu că van Gogh a fost preot înainte de a fi pictor, că n-a vândut atât de multe picturi precum și-ar închipui alții, având în vedere succesul contemporan. Mulți nu știu de ce și-a tăiat urechea, ce s-a ascuns înăuntrul minții sale care-l făcea să pară atât de ursuz și neprimitor, că a băut absint până când nebunia a atins alte cote și de ce ura kitsch-urile. Poți descoperi tristețea și bucuria vieții cu această carte, poți să-l iubești mai mult pe van Gogh și să-i apreciezi arta, deși este una dintre cele mai măgulitoare opere pe care le-am citit vreodată.


3. „Cum să oprești timpul”, de Matt Haig


Am primit acest cadou fiindcă mereu mă plângeam că nu o am cu time management-ul, ceea ce a fost extrem de ironic. Cartea are în vedere o persoană așa-zis nemuritoare, pentru că nu îmbătrânește vreodată. Tom Hazard, căci acesta îi e numele dobândit de-al lungul timpului, ajunge să ne povestească cum a realizat ce se petrece cu el, alături de decizii amare și impactul emoțional lăsat asupra lui, odată cu trecerea timpului.


„Numele în sine conține prea mult. Îi cuprinde pe toți cei care m-au strigat și pe toți de care m-am ascuns. [...] Sunt o mulțime de oameni închiși în același corp. Am în mine oameni pe care i-am urât și oameni pe care i-am iubit. Sunt încântător, plictisitor, fericit și trist până la Dumnezeu”.


Cartea aceasta e scrisă scurt și la obiect, fără descrieri kilometrice, dar axându-se foarte bine pe transmiterea emoțiilor. Poți empatiza intens cu ea și rămâi captivat de învățăturile pe care vrea cartea să le transmită în mod indirect, nu musai de acțiunea vastă (dar povestită pe îndelete) a romanului. Acțiunea se desfășoară în mai multe rame, una fiind prezentul, iar cealaltă - mai multe cadre ale trecutului lugubru.


4. „Exuvii”, de Simona Popescu


Cineva mi-a spus odată că această carte îi aduce aminte de mine și nu am înțeles sensul acelor cuvinte până când nu am citit-o. E o carte de suflet, puțin mai ambiguă, față de „Privind înăuntru”, dar fiind, de asemenea, autobiografică. Conține mai multe amintiri răsfrânte, povestite subiectiv, frumos și armonios, valul de detalii conținând aceeași greutate emoțională precum atunci când a fost scrisă, pun pariu.


„Mă stupefia faptul că legăturile între oameni se pot rupe aşa, pur şi simplu. Că nu mai rămâne nimic. Ca şi cum nimic n-ar fi fost”.


Copilăria ascunde mult mai multe comori decât ne închipuim, chiar dacă ele pot fi dureroase sau plăcute. Dar ce pot fi exuviile pomenite chiar în titlul cărții?


5. „Mic-dejung la Tiffany”, de Truman Capote


Voi termina această listă cu un clasic pe care l-am citit pe nerăsuflate, fiind ceva ușor, dar spumos de parcurs. Majoritatea nu știu că filmul după care s-a inspirat cartea (și care îi poartă numele) nu este deloc precum s-a afișat pe marele ecrane, iar mesajul operei a fost altul. Dragostea portretizată de personajul principal și misterioasa Holly nu întrece limitele platonicului și ale fascinației reciproce.


„Dar nu-ţi poţi încredinţa inima unei sălbăticiuni: cu cât dai mai mult, cu atât devin mai puternice. ”

Holly a rămas o emblemă pentru femeile neînțelese și independente, fiind definită în prealabil de opulența de care se înconjura, deși nu provenea dintr-un mediu care i-ar fi asigurat asta. Atât cartea, cât și filmul, au rămas simboluri a celei de-a doua jumătăți a secolului trecut, iar iubirea din roman? Nu poate fi definită mai mult decât: „Nu iubi niciodată o sălbăticiune... Întotdeauna aducea sălbăticiuni acasă. Un şoim cu o aripă rănită. Odată era un râs adult, cu un picior rupt. Dar nu-ţi poţi încredinţa inima unei sălbăticiuni: cu cât dai mai mult, cu atât devin mai puternice. Până sunt destul de puternice să fugă în pădure. Sau să zboare într-un copac. Apoi în alt copac, mai înalt. Apoi către cer. Aşa sfârşeşti... Dacă îţi permiţi să iubeşti o sălbăticiune. Sfârşeşti prin a căuta către cer”.


Mențiuni: „Clubul Norocoaselor”, de Amy Tan; „Eu sunt Malala” (biografie); „Castelul de sticlă”, de Jeannette Walls; ”The Yellow World”, de Albert Espinosa; „Un bărbat pe nume Ove”, de Friedrik Backman.

Subscribe

Ce-ți recomandăm

bun.png

Despre KULT

Susține-ne

Ce facem

Pentru tineri

Subscribe

Subcribe

Contact

0773 123 246

©2021 by KULT. All rights reserved.