Poveștile pe care le spunem sunt poveștile pe care le trăim.

Devino colaborator și schimbă lumea cu a ta.

5 motive pentru care să urmărești serialul „Bridgerton” în această primăvară

Apărut pe marile ecrane în ziua de Crăciun a anului care tocmai a apus, „Bridgerton” a trezit în mine sentimentul acela de melancolie a vremurilor trecute, a istoriei care le-a încercat mai rău și mai rău pe femei, cu severitatea și celebrele exigențe, amestecat cu un aer contemporan din punct de vedere al senzualității, a răspândirii bârfelor și al stereotipurilor vizavi de viața intimă.

Imagine preluată din serial

Cred că aceasta este cea mai bună caracterizare a peliculei. Nu e cel mai bun serial despre monarhie, recunosc, dar reușește să te scoată din starea de plictis. Atmosfera imperială, costumația și manierele personajelor nu amintesc întocmai de secolul al XIX-lea, ci mai curând de o transpunere a acestora în zilele noastre. Cu alte cuvinte, este un serial de epocă, dar cu o tușă de modernité.


Tânăra Daphne, „de abia scoasă în lume”, reprezintă opusul.

Este o producție americană a cărei acțiune se petrece în Londra, în anul 1813. Serialul începe prin prezentarea familiilor care stârnesc cele mai mari controverse, Bridgerton și Featherington, acestea aflate în conflict din pricina frumuseții fiicelor, a averii și a statutului. Serialul prezintă o atmosferă încărcată, pretențioasă, deoarece fiecare dintre „clanuri” are un anume renume în societate, pe care încearcă să-l conserve. Dacă fetele familiei Featherington sunt stângace și nu se încadrează în standardele frumuseții la care aspirau, surorile Bridgerton, în special tânăra Daphne, „de abia scoasă în lume”, reprezintă opusul. Totuși, sentimentele de simpatie nu întârzie să apară, ca cele dintre Penelope Featherington și Eloise Bridgerton, fapt care demonstrează că o prietenie întrece barierele impuse de societate, și anume, de a fi cu „nasul pe sus” și pregătită oricând de a cunoaște bărbați care să te curteze.


Dar, pe atât de multe clișee enumerate până acum, iată câteva motive care scot serialul din monotona „fâțâială” imperială și care m-au convins să urmăresc cele opt episoade ale sezonului:


1. O societate londoneză care nu include rasismul. Dacă Londra este cunoscută în seriale pentru apariția caracterelor cu pielea marmorată și cu ochii preponderent deschiși la culoare, „Bridgerton” revoluționează acest clișeu, prin evidențierea actorilor de culoare care apar în cadrul acestei serii de episoade. În trecut, aceștia apăreau fie în roluri de slujitori umili, fie portretizau diverse personaje cu povești de viață nefericite, trăind în condiții precare.


Ce m-a bucurat este faptul că producția actuală surprinde asemenea oameni în vârful ierarhiei și nicidecum ca acest aspect să reprezinte un motiv de discriminare. Mai mult, ei dețineau un sentiment de admirație și formau cupluri cu persoane din „rasa albă”, în ciuda așteptărilor. M-a surprins plăcut să văd că însăși regina este o femeie de culoare, comparativ cu varianta originală față de care cinefilii și-au format o opinie, iar că vestitul Duce de Hastings, protagonistul serialului este și el un mulatru.


Imagine preluată din serial

2. Lady Whistledown e un fel de „Fane-ncurcă-lume”. Ea este vocea naratorului, povestind desfășurarea întâmplărilor pe fundalul sonor, dar este și cea care cunoaște tot ce se petrece, de la cel mai mic detaliu, la cel mai fastuos eveniment. Ce mi s-a părut cel mai captivant la această femeie, pe lângă faptul că doar ea creează un suspans al serialului, este că pune atât roțile, cât și sângele în mișcare, și nu doar metaforic vorbind, dar cuvintele ei sunt ca sabia care retează capul.


Atunci când aceasta își publică „fițuica de scandal”, toți cetățenii Londrei știau că vor afla cele mai stânjenitoare momente, mai picante amănunte sau jenante caricaturizări din viața celorlalți. Un exemplu în acest sens îl reprezintă scena în care Daphne citește că acestei misterioase doamne i se pare „ordinar” ca frații și surorile ei să fie botezați alfabetic, în vreme ce pentru familia Bridgerton, acest aspect li se părea chiar elegant.


Imagine preluată din serial

3. Copilăria traumatizantă a Ducelui de Hastings. Orfan de mamă, ducele este renegat la vârsta de patru ani de tatăl său din cauza faptului că acesta se bâlbâia și nu vorbea ca un om matur. Este numit „imbecil”, „cretin” și în ochii părintelui său, el este mort. Ce m-a atras aici sunt scenele extrem de dure, replici și insulte la care nu te aștepți când vine vorba de un nobil. Tatăl băiatului nu îl consideră un eșec doar pe el, ci și pe mama lui care nu a reușit să supraviețuiască după ce a născut.


Recunosc că asemenea scene nu încântă privirea, dar dezvăluie adevărata față a familiilor „bune” care nu erau tocmai morale. Cea care îl ia sub aripa ei pe duce este Lady Danbury, o prietenă a mamei sale decedate, care totodată îl încurajează să fie demn de toată atenția care i se va acorda. După ani, băiatul nu a uitat de figura paternă și decide să-și viziteze tatăl în dorința de a-l impresiona prin prisma faptului că a evoluat și că nu a rămas la stadiul de „nătâng”. Din nefericire, relațiile între cei doi nu se consolidează, ducele rămâne rece chiar și când se află lângă patul de moarte al acestuia.


Eram oarecum revoltată când fetelor nu le era acordată nicio clipă de singurătate...

4. Strictețea e tot strictețe. Chiar dacă nu acordă atenția cuvenită statutului de burlaci în societate, lorzii Bridgerton nu uită de responsabilitățile de frați mai mari, și anume, de a-și apăra surorile de „toți fanții” pentru ca „virtutea lor să rămână neîntinată”. Mai mult, Anthony, acum devenit capul familiei, preia atribuția tatălui său decedat, aceea de a o însoți pe Daphne la baluri, unde are grijă ca nu cumva vreun șarlatan cu lipsa celor șapte ani de acasă, care nu-și plătea datoriile sau a vreunuia care să-i dorească doar zestrea să intre în grațiile ei.


Eram oarecum revoltată când fetelor nu le era acordată nicio clipă de singurătate, nici măcar când acestea doreau un pahar cu limonadă sau să se plimbe fără însoțitor, căci ar fi căpătat apelativul de „fufe”, însă e vorba doar de strictețea societății. Scena în care Daphne și Simon, ducele de Hastings sunt prinși sărutându-se pune onoarea fetei în pericol, iar Anthony este nevoit să se dueleze cu acesta pentru a apăra virtutei surorii lui. Asemenea act s-ar putea solda cu moartea oricăruia dintre ei, întâmplare complet firească pentru o astfel de lume.


Imagine preluată din serial

5. Scenele intime sunt cele care taie răsuflarea. Dacă tinerele precum Daphne Bridgerton sau Cressida Cowper sunt interesate de a urma tradiția lăsată de mamele lor, și anume, să-și reducă viața la un singur moment, acela de a se căsători și a-și întemeia o familie mare, bărbații ca Anthony sau Benedict Bridgerton nu se grăbeau să-și ocupe locul în societate, acceptând mai repede să întrețină relații intime cu femei care nu le-ar fi devenit niciodată soții.


Serialul nu e ca peliculele în care doar se amintește sau se dezvăluie câteva imagini tandre sau că în societate...

Ni se arată faptul că oamenii erau îndrăzneți și nu se temeau să se bucure de o aventură, detaliu care chiar stârnește curiozitatea. Astfel, serialul nu e ca peliculele în care doar se amintește sau se dezvăluie câteva imagini tandre sau că în societate, bărbații din „lumea bună” aveau mai multe domnițe sau amante pe care le vizitau în repetate rânduri. Producția revelă scene piperate cu care nu suntem foarte familiarizați când vine vorba de un serial despre monarhia secolului al XIX-lea.


„Bridgerton” este serialul care scoate din anonimat imaginea solemnă a familiilor regale, reușind să surprindă mai mult decât câteva baluri anoste, căsătorii aranjate și dorința de a trăi fericiți până la adânci bătrâneți.


Imagine preluată din serial

Pentru o privire mai de ansamblu, urmăriți trailer-ul:


Subscribe

Mulțumim!

Ce-ți recomandăm