Alegerea e a ta. Tu decizi cum îți vei trăi viața



Nu v-ați întrebat niciodată de ce noi, oamenii, profităm unii de alții? Am încercat să înțeleg acest lucru de multe ori. Am căutat diferite scuze, cum ar fi dorința de a face bani, individualitatea. Însă, nimic nu a reușit să mă convingă că a profita de un om, care e la fel ca tine, este un lucru normal.


Am început să văd tot mai des momente în care oamenii profită de cei din jurul lor. Chiar și cele mai nesemnificative lucruri reprezintă un început. Vă voi da un exemplu banal: acum câteva zile, am fost la un magazin mic de la colțul blocului. Vânzătoarea îi dăduse rest unei persoane cu doi lei în plus. Persoana respectivă a sesizat acest lucru, însă nu i-a spus nimic doamnei de la casă, păstrând banii. Când a ieșit afară din magazin, i-a povestit soțului „reușita“ ei și-au plecat. Totul a început de la ceva mic. Spunem că e doar o întâmplare minoră, care nu are un impact mare. Este adevărat, nu are un impact mare, pe moment.


Totuși, azi începi cu doi lei, mâine cu mai mult, iar poimâine ajungi la nelegiuiri mai grave.

Putem privi lucrurile și dintr-o perspectivă diferită. Există un impuls patologic numit cleptomanie ce presupune incapacitatea individului de a se putea abține din a fura. Oamenii ce suferă de cleptomanie simt o puternică dorință de a fura, urmată de anxietate și tensiune. Toate acestea, conduc la acțiunea de a fura ce are rolul de a-i elibera de aceste sentimente și le oferă plăcere. Totuși, aceste cazuri sunt izolate și nu foarte frecvente, dar pot reprezenta uneori o variabilă de luat în calcul.


Nu ne vom limita însă doar la atât. Exemplul magazinului de la colțul blocului este ceva neînsemnat, o faptă nu foarte gravă, dar gândiți-vă dacă am duce totul la alt nivel. Să ne imaginăm că furtul nu are loc într-un magazin, ci într-o țară… România să-i zicem. Oamenii încep cu fărădelegi care „nu bat la ochi” și văd că treaba merge bine. Ușor, ușor mâna hoțului se adâncește în „buzunarul public”, funcțiile sunt obținute prin relații de prietenie, iar profiturile sunt de 120%. Tare, nu? Însă asta nu e tot, că ești sau nu penal, îndeplinești ori nu criteriile pentru a deveni primar, de exemplu, tot ajungi într-o funcție cel puțin la fel de „bănoasă” și profitabilă. Acesta ar putea fi un exemplu de furt la un nivel avansat… profesioniști oamenii!


Credeți că există o satisfacție atunci când păcălești o persoană? Cu siguranță! Am văzut mulți oameni care simțeau o plăcere imensă atunci când reușeau să „fraierească“ pe cineva. Începeau să se umfle în pene și să spună cum au reușit. Păreau că sunt mândri de ei și de ceea ce au făcut. Dar de ce? Cum pot unii oameni să fie mândri de astfel de lucruri? Sunt întrebări la care eu nu am un răspuns sigur. Cred însă, că totul ține în primul rând de educația primită în familie, de cei șapte ani de acasă. Acțiunile pe care părinții noștri le fac atunci când suntem mici ni se întipăresc în subconștient. Vedem atitudinea lor în anumite situații și reacțiile lor. La o vârstă fragedă, credem mereu că ceea ce fac părinții nu poate fi greșit sau cel puțin așa este corect să rezolvi anumite probleme. După modelul lor, copiii vor crește și ajunși la vârsta maturității se vor comporta asemenea părinților.


...dacă un copil este impulsiv și are reacții exagerate în anumite momente (indiferent de educația primită), nimeni nu va putea să-l tempereze.

Cum putem ști cu exactitate acest lucru? Inițial nu au existat foarte multe dovezi în acest sens (creșterea și dezvoltarea copiilor este influențată de părinți). Existau numeroase speculații, dar nimic concret, până când au intervenit studiile psihologice, pentru a face lumină. Potrivit acestor studii, la nivel genetic, există un impact binecunoscut ce poate fi moștenit de la părinți. De pildă, dacă un copil este impulsiv și are reacții exagerate în anumite momente (indiferent de educația primită), nimeni nu va putea să-l tempereze. Impulsivitatea copilului va putea fi ținută sub control prin educația oferită ulterior, dar cu o mare greutate. Copiii care nu sunt impulsivi nu vor avea acele reacții, deși părinții nu i-au educat în acest sens.


De asemenea, comportamentele programate genetic precum: a vedea, a zâmbi, a merge care în mod normal se obțin automat, au nevoie de anumite condiții de mediu ca să se manifeste. Condiția, pentru ca indivizii să poată căpăta acele comportamente este să se afle în preajma factorilor externi ce-i permit învățarea. De exemplu, zâmbetul este un comportament reflexiv ce apare încă de la naștere. Însă, dacă bebelușul nu vede zâmbete în următoarele luni de viață, asemenea copiilor orbi din naștere, după două-trei luni își va pierde definitiv capacitatea de a zâmbi.


Putem spune acum că experiența trăită de copii în primele luni de viață (inclusiv comportamentele văzute la părinți) au un impact major în dezvoltarea și funcționarea individului mai târziu.


Totuși, tind să cred că mai există o licărire de lumină chiar și în cele mai întunecate locuri. Putem presupune că tatăl este cel care obișnuiește să profite de oameni. Își învață copilul să se comporte la fel, că dacă nu, va ajunge sluga altora. Însă, mama poate fi factorul de influență pozitivă. Ea poate fi cea care influențează atitudinea viitorului adolescent. Dacă mama îi va arăta copilului cum este bine să procedeze în anumite situații, vom vedea o diferență. La vârsta adolescenței, tânărul va fi conștient de alegerile lui. Va putea deveni autodidact și își va putea învinge impulsurile create de tată în copilărie. El va învăța singur cum să procedeze în anumite situații și va deveni un om onest și bun. Evident, asta nu înseamnă că rolurile părinților nu se pot inversa, pentru că lucrurile diferă de la caz la caz.

Nu mereu copiii seamănă cu părinții lor.


Nimeni nu poate să ne decidă soarta.

Trebuie să existe cândva un declanșator ce îi va face să vadă adevărata față a lucrurilor. Mulți spun că „așchia nu sare departe de trunchi“. Din perspectiva mea, nu este adevărat, totul ține de noi, de oamenii cu care ne înconjurăm, de alegerile pe care le facem. Nimeni nu ne poate obliga să facem rău dacă noi alegem să facem bine. Nimeni nu poate să ne decidă soarta. Susțin cu tărie că, noi suntem singurii care aleg cum vor să-și trăiască viața și suntem singurii care ne definim ca persoane. Nu vă lăsați influențați de părerile altora, de vorbele urâte pe care le auziți. Fiți voi și atât. Dacă nu vă este bine acum, înseamnă că nu vă aflați în locul potrivit. Căutați acel loc potrivit și fiți voi, fiți fericiți.


Trebuie menționat faptul că și anturajul joacă un rol esențial în dezvoltarea și comportamentul nostru. Potrivit Simonei Preda, psihoterapeut acreditat de Colegiul Psihologilor din România, anturajul reprezintă o influență în perioada adolescenței. Aceasta susține că în această perioadă trecem printr-o adevărată criză de identitate și dorim să avem un cuvânt de spus. Psihoterapeutul spune că, anturajul poate conta mai mult sau mai puțin în funcție de afecțiunea primită de la părinți. Dacă nu vom regăsi suport și încredere în cadrul familiei, vom căuta asta în exterior. Contrazicerile, „războiul” dus cu părinții, ne vor determina să ne bazăm pe prieteni. De asemenea, trebuie precizat faptul că anturajul poate fi atât negativ, cât și pozitiv, iar influența lui apare preponderent la adolescenții ce trec printr-o criză de identitate.


Aleg acum să vă povestesc experiența mea legată de anturaje, pentru a vă expune mai bine cele scrise mai sus. Provin dintr-un mediu familial destul de liniștit… în societate, în mediul extern, să-i spunem. Însă, nu așa se întâmplă lucrurile pe „plan intern”. Mereu mi se spunea: „Nu mai fi așa corect că nu o să ajungi departe așa!” sau „Ce ești așa fixat? Nu trebuie să stai la coadă dacă nu observă nimeni că te bagi în față.” Pot spune că nu mi se transmiteau cele mai bune valori. Aceste exemple sunt doar pentru a vă face o idee, dar lista ar putea continua. Ideea e, că nu pot spune că am primit cele mai bune influențe în cadrul familiei. Aveam parte și de unele pozitive, nu spun nu, dar vehemența prin care erau induse cele negative mă impulsiona să fac abstracție de celelalte influențe. Totuși, nu am adoptat un comportament agresiv și nici nu am devenit o persoană necinstită din cauza anturajului familial.


...căutarea unui „prieten adevărat” a început să fie o prioritate la un moment dat, dar am renunțat și la asta.

Așa am ajuns să-mi caut prieteni în care să am încredere și care să rezoneze cu mine. Credeam la început că dacă voi avea mai multe persoane ce mă înconjoară, mă voi simți mai bine, dar nu a fost așa. Din acest motiv, căutarea unui „prieten adevărat” a început să fie o prioritate la un moment dat, dar am renunțat și la asta. De ce? Mi-am dat seama că acest tip de prieten va apărea la momentul potrivit. Așa a fost, când am avut mai multă nevoie, am întâlnit persoana căreia i-am putut spune „vrute și nevrute”. Însă, nu a fost mereu așa.


În timpul „căutărilor” mele, am dat peste persoane care: fumau (eu nu fumez, nu e ceva foarte grav, dar ține de anturaj uneori dacă alegi să o faci sau nu), își băteau joc de cei mai mici decât ei, umileau bătrânii pe stradă prin jigniri aduse la adresa aspectului lor fizic și obișnuiau să aibă un stereotip despre femei, acela că: „Toate femeile sunt ușoare.” De multe ori îmi era greu să refuz anumite lucruri propuse de grupul respectiv, pentru că altfel riscam să fiu înlăturat și nu voiam asta, nu mă simțeam în stare să renunț la ce aveam atunci. Știam că nimic din ce făceau nu era un lucru bun și evitam pe cât posibil să fiu ca ei. În cele din urmă, am renunțat la acel anturaj și pot spune că nu am rămas cu nimic din ceea ce „promovau” ei.


Altfel spus, anturajul nu are mereu o influență puternică asupra noastră atât timp cât noi suntem echilibrați, avem niște valori bine stabilite și nu ne lăsăm ușor influențați.

Poate părea că am deviat puțin de la subiectul inițial, dar totul este conectat, totul se leagă. Nu poți să nu profiți de oameni dacă nu ai fost învățat cum să faci asta. Familia este locul unde ni se pun bazele emoțiilor, comportamentelor și anumite valori. Este locul unde ne creăm o personalitate. Această personalitate poate fi însă modelată pe parcursul vieții, dar acest lucru trebuie făcut cu multă grijă și ține numai de noi și de modul în care alegem să facem lucrurile.


...nimeni nu-i perfect și nici nu ar trebui să fie, iar să fii imperfect poate fi atât de bine uneori...

Căutați oameni cu care rezonați, cu care simțiți că aveți o legătură specială. Cu ei veți merge prin viață și veți trăi atât bucurie, cât și tristețe. Cu ajutorul lor, o să vă conturați ca oameni și o să vă dezvoltați o serie de valori compatibilă cu voi și cu ceea ce doriți să deveniți. Însă, știți asta: nimeni nu-i perfect și nici nu ar trebui să fie, iar să fii imperfect poate fi atât de bine uneori...


Așadar, indiferent de mediul în care ați fost crescuți, de anturajele pe care le-ați întâlnit, căutați-vă oamenii voștri. Păstrați-vă integritatea, valorile și fiți mereu voi înșivă. Cu bune, cu rele, veți reuși doar prin solidaritate. În perioada în care ne aflăm acum, pare că mulți dintre noi și nu numai, chiar și mai marii țării au uitat de aceste virtuți. Pare că totul este în derivă… ușor, ușor se degradează ceea ce până acum era normal. Fiecare trage pentru el și îi lăsăm pe cei neajutorați în urmă.


Nu asta e soluția, trebuie să fim alături unii de alții pentru ca în final să câștigăm „războiul”.



DE CITIT

SUBSCRIBE

bun.png

Despre KULT

Susține-ne

Ce facem

Pentru tineri

Subscribe

Newsletter

Contact

0773 123 246

©2021 by KULT. All rights reserved.