Poveștile pe care le spunem sunt poveștile pe care le trăim.

Devino colaborator și schimbă lumea cu a ta.

  • Platon Paula

Am stat la povești cu Diandra Bancu, fostă participantă la Vocea României

Diandra Bancu, fosta participantă la Vocea României, mi-a povestit cum e să faci parte din noua generație de artiști .

Fotografie din arhiva personală

Diandra este o simplă adolescentă de 17 ani din Moldova, mai exact din Roman, care a experimentat scena de la Next Star, de la Vocea României și sistemul din studioul lui Pepe live, alături de publicul din online. Ea a început să cânte încă de la vârsta de 7 ani, prima dată sub formă de hobby, apoi a continuat să participe la diferite festivaluri, făcând la 11 ani cunoștință cu platourile de filmare prin intermediul show-ului Next Star. De aici va fi cunoscută de romașcani, în primul rând, drept „fata cu paharele”, deoarece în timp ce cânta, își susținea negativul cu bătăile pe care le făcea într-un pahar de carton.



1. Cum a fost să devii la 11 ani cunoscută ca „fata cu paharele”?


Am rămas marcată de chestia asta. De exemplu, recent am înregistrat o piesă la un studio din Roman și tipul care se ocupă cu treaba asta mă știe ca fetița cu paharele. Eu de fiecare dată când îl sun, îi spun: „Sunt Diandra, fata cu paharele, știi?”. A devenit un etalon pentru mine, nu mă deranjează, pentru că a fost parte din trecutul meu. Asta m-a format, m-a adus unde am ajuns până acum și m-a făcut cunoscută de atâta lume. Plus că, spre surprinderea mea, uitându-mă prin comentarii, relativ acum puțin timp, observasem că foarte mulți străini au dat comentarii la piesă.


Ce m-a măgulit și era un lucru foarte wow a fost să știu că am foarte multe evenimente.

Eram uimită câtă lume poate comenta la un lucru care la început pare banal. Partea asta cu paharele, mie mi-a luat la început o lună de muncă până să îmi iasă ca lumea. În schimb, îți dai seama, ce m-a măgulit și era un lucru foarte wow a fost să știu că am foarte multe evenimente. Oamenii mă sunau și mă întrebau dacă pot să vin să le cânt. Am fost și la TEDx, atunci nu știam ce este, am spus că: „Hai că mă duc să cânt și eu acolo”. Când am ajuns și am văzut speakerii, eram foarte încântată că voi cânta și eu pe scena aia. Eram un copil și mă bucuram ca unul, nu conștientizam. Eu nici în momentul de față, îți mărturisesc că nu mă simt ca și cum aș fi făcut parte din povestea asta. Totul a fost un film drăguț pe care l-am îmbrățișat, care m-a făcut să fiu ceea ce vreau să continui mai departe în momentul de față, contribuind la formarea mea.


2. Povestește-mi despre experiența ta de la Next Star.


Eu am fost, înainte de a ajunge cu paharele, de vreo 4 ori la preselecție. Niciodată nu am trecut pentru că abordam stilul ăla de festival, cu piese care cântă pe lungimi înalte și am zis că nu e okay. Când am mers cu piesa cu paharele, o găsisem pe net și mă gândeam: „Ce mișto e! Hai să încerc și eu!”. Am luat niște pahare de plastic care nici nu prea stăteau pe masă și am încercat de vreo 2-3 ori, am văzut că îmi place.


Eu în anul ăla nu mai voiam să mai particip, ei avându-mă în baza de date, m-au sunat să-mi spună de preselecția de la Bacău. În calupul meu de 10 piese, trebuie să prezinți mai multe, o aveam și pe asta, dar nu am crezut nicio secundă că o să mă aleagă fix cu această piesă. Dacă ai fi venit să îmi spui asta, aș fi râs de tine. Din păcate, nu m-am putut prezenta atunci și au spus să le trimit niște filmulețe. Eu mă pregătisem moral cu altă piesă, pe care eram foarte bazată că o să rup, cânt la pian, o să fie super bine. Când colo mă sună să îmi spună că vrem să vii cu piesa „When I'm gone”. Deci am plâns, am plâns atât de rău, că am spus: „Nu piesa asta! E o prostie! Nu o să mă aleagă! De ce mă duc acolo!? Ca să bat drumul degeaba! Nu o să fie bine!” Eu nu m-am bucurat, eu am plâns.


Apoi a venit partea interesantă cu munca și cu învățatul. Tot procesul a durat o lună, iar rezultatul a ieșit cum nu mă așteptam. Să știi că merge vorba aia cu lucrurile bune se întâmplă când nu te aștepți. Într-o seară, mă văzusem la televizor și a doua zi mă cunoaștea toată lumea. Pe net erau clipuri cu mine și eu eram: „Vălei, ce mă fac?” La școală, ieșisem și eu în pauză, ca un copil bătut de soartă, să ia și el puțin aer, când deodată văd cum aproape toată lumea din curtea școlii venea spre mine cu hârtii ca să le dau autografe. Eram foarte uimită, mă întrebam de ce eu, că doar am făcut ceea ce mi-a plăcut. Cred că aș mai retrăi momentul de treizeci de mii de ori pentru că e o emoție pe care nu pot să o exprim.


Fotografii din arhiva personală

3. Părinții tăi te-au susținut încă de la început? Având în vedere că ești singura din familie care are înclinația asta.


Părinții mei sunt un subiect foarte sensibil pentru că ei au fost acolo mereu. Adică ei au trăit prin mine mai mult decât ar face-o un părinte. Eu când am plecat la drum, părinții mei au spus că trebuie să ducem copilul să aibă o ocupație, să nu se plictisească. La început aici vedeam situația, nimic mai mult, ușor-ușor a evoluat. De la vârsta de 7 ani până la 13 ani, nu a existat weekend în care să nu mă duc la concursuri și festivaluri. Până să ajung la performanță, m-am antrenat, am avut niște experiențe în spate. Faptul că m-au dus, a fost o dovadă de încredere, mereu am fost cu ei în Sighișoara, Sibiu, Oradea, Constanța, Năvodari.


Toată durerea, tot ce am simțit în spital am revărsat în muzică.

Eu mă cunosc cu multă lume de la festivaluri și când văd acum că încearcă și ei să se lanseze e un sentiment plăcut că îi cunosc. Doar că experiența de televiziune nu coincide deloc cu cea din festivaluri. Primul meu contact cu televiziunea a fost la 9 ani când am fost la TVR la Atenție! Se cântă cu Horia Moculescu. Atunci a fost prima dată când eu mă aflam într-un platou. La Next Star lucrurile au venit de la sine. După ce s-a terminat, aveam evenimente, dar am spus că trebuie să fac ceva, să nu rămână doar la nivelul ăla. Plus că la noi în țara este foarte greu să te afirmi, acum muzica nu mai este înțeleasă așa cum ar trebui să fie și ușor-ușor se pierde din valoare, ceea ce este destul de trist. Următorul pas a fost să ajung la X Factor, doar că nu s-a mai ținut și m-a sunat o tipă să mă întrebe dacă nu vreau să vin la preselecții la Vocea României. Mi s-a dat oportunitatea și am acceptat-o. Am plecat prima dată fără nicio așteptare în concursul ăsta, că nu am ce pierde când fac ce îmi place. Orice ar fi, am spus să nu mai pun presiune pe mine pentru că de multe ori când am pus, am fost dezamăgită, deoarece nu am primit acel feedback pe care mi-l doream sau oamenii nu au fost receptivi întotdeauna.


Eu îmi doream mereu să fiu foarte tehnică și uitam de partea cu emoția. Acesta e riscul când începi de mic și nu ești educat în sensul ăsta, educat ca artist care știe să își gestioneze emoțiile. Aici intră și câteva cunoștințe de actorie, de instrument și vocale. În momentul în care una din asta lipsește, totul se rupe. La Vocea României a fost prima dată când am zis că eu vreau să simt mai mult decât să cânt bine. Astfel, am decis să las deoparte tehnica vocală și orice ar fi să cânt cu sufletul pentru că venisem și dintr-o experiență neplăcută. Eu am fost internată în spital înainte să merg la București la preselecții, după ce am ieșit din spital, a treia zi trebuia să cânt. Toată durerea, tot ce am simțit în spital am revărsat în muzică.


4. Vrei să devii o artistă națională/internațională? Sau muzica este doar un hobby pentru tine în care ai reușit să excelezi?


Mai pui întrebarea?! Dacă ar fi după mine și dacă ar fi posibilitatea, m-aș duce chiar azi să fac ceva, numai că ce am învățat eu este că sunt o fire care își dorește ca lucrurile să se întâmple cât mai repede posibil. Asta pentru că am început de la o vârstă fragedă și nu a fost un dezavantaj, a fost un avantaj, numai că la un moment dat, am câștigat niște ani mai mult decât ar fi trebuit.


Adică un copil de 7 ani a trăit ceva ce poate unul de 17 trăia. M-am maturizat mai repede, iar acum trecând timpul, o să pară ciudat, dar simt că nu mai am timp să fac niște lucruri, că mi-a trecut vremea. Totul din punct de vedere artistic ține de timp, să-ți dai ție timp și să fii răbdător cu ce se întâmplă, că nu pocnești din degete și primești. Mai ales că e o industrie cât se poate de complicată și de grea.



5. Primul tău concert a fost online alături de Pepe, spune-mi puțin despre cum te-ai simțit și cum a fost să ajungi la această performanță. Care sunt următorii pași pe care vrei să îi faci?


Concertul online cu Pepe m-a făcut să vibrez la maximum după perioada asta de pandemie. Voiam să mă apuc și de evenimente, dar așa s-a nimerit, a venit și mi-a dat în cap virusul ăsta. A fost o revedere frumoasă, când am fost eu la Next Star, el era în juriu, iar mai mult decât atât, am avut oportunitatea să cânt cât vreau. Am cântat 2 ore, m-am simțit mai mult decât bine, ca peștele în apă. Inițiativa a venit din partea lui Pepe.


Sufletul meu tinde spre a îmbrățișa partea asta mai lirică.

Concertul m-a făcut să-mi dau seama că vreau să merg mai departe, să-mi cultiv pasiunea asta cu muzica, să nu o las doar la nivelul de hobby. Pe lângă asta, vreau să îmi găsesc un domeniu care să se plieze cu muzica și să lucreze în paralel. Așa că vreau să mă duc pe partea de comunicare, iar ulterior să reușesc să ajung prezentator în televiziune, paralel cu asta să îmi fructific și pasiunea. Chiar dacă toată lumea o să-mi zică că: „Ești la un profil real, mai bine nu-ți bate capul și mergi pe ceva cu mate, chimie, biologie și restul derivatelor”, dar nu vreau asta. Sufletul meu tinde spre a îmbrățișa partea asta mai lirică.


6. De ce ai nevoie ca să ajungi profesionist și să faci asta full-time?


Ca să poți să excelezi în muzică trebuie să ai și un backup financiar bun. Ceea ce nu poți obține din aer sau din cer sau dacă ești dispus să faci niște compromisuri. Eu cel puțin nu sunt dispusă să fac lucrul asta. Este greu până ajungi să-ți formezi un nume, să ai piese dezvoltate destul de bine. Este greu să ai acces la așa ceva pentru că oamenii sunt foarte sceptici în ziua de astăzi. Este greu să-ți mai ofere cineva încredere pur și simplu pentru că oricine vrea să-și recupereze banii și tu nu îi poți oferi o siguranță legat de asta.



7. Ai fost la Vocea României în 2019, ce a însemnat asta pentru cariera ta? Nu ți s-au deschis totuși niște uși?


Ușile deschise sunt, numai că momentan ar fi imposibil pentru mine, deoarece stau în Roman. Ar trebui să mă mut la București pentru a putea beneficia de acele oportunități. Mai am un an de zile de stat în Roman, eu zic să-mi termin studiile. În prezent compun, învăț cum să compun chestii și să fie bine. Mai târziu când o să ajung la București cu siguranță, o ușă deja o am deschisă la Smiley. Dintotdeauna mi-am dorit să ajung la HaHaHa Production, la el la studio, și oarecum am trăit cu chestia asta foarte mult timp.


Acum când văd că am ajuns acolo, e mai mult decât mi-aș fi putut imagina pentru moment, pentru momentul de față. Dacă o să apelez la el, știu că mă va ajuta și voi putea să fiu acolo, să fac ceea ce-mi place. De asemenea, trebuie să ai o echipă foarte mare, pentru că e muncă multă. De exemplu, Delia sau Andra au o armată întreagă în spate, nu două-trei persoane, mulți oameni, care fiecare are treaba lui. Atunci când ești o echipă mică riscul vine să fii tu sunetist, designer, make-up artist, tu trebuie să fii tot și asta este imposibil pentru că tu uiți esența. De ce ești tu acolo? Eu în speță? Eu sunt să-mi fac treaba, adică să cânt, să fac ceea ce-mi place și să mă simt bine, celelalte țin de echipă și fiecare are partea lui de treabă. Asta este rețeta succesului, muncă, echipă, oameni și timp.


8. Ai vreun idol și de ce îl admiri?


Am mai mulți idoli. Mie îmi plac foarte mult stilurile de muzică diferite și să le abordez pe acestea. Dacă e să luăm artiști mari, aș zice că e Beyoncé, e completă vocal, și Adele. De o perioadă de timp am descoperit artiști noi, artiști din State care mă surprind și ajung să îmi placă. Kiana Ledé, H.E.R. sunt tipe care evoluează pe R&B. Hollyn, Jessie Reyez pe stilul ăsta urban, cu un stil mai aparte de vocalize, așa le spun eu. Din generația teenager: Ariana Grande, Dua Lipa, Miley Cyrus și la băieți: Shawn Mendes, Ed Sheeran, Sam Smith, Lewis Capaldi. Îmi place muzica, îmi place să o ascult și apreciez calitatea.



9. Cum ai ajuns să lucrezi cu Magnafonic și să scoți două single-uri până acum?


A fost o colaborare pentru aceste două piese. Momentan e chestia de descoperire, încerc să văd ce mi se potrivește mai bine. Până acum am observat unde duce timbrul meu sau caracteristicile mele vocale. Capacitatea mea se încadrează mai mult în stilul R&B și puțin reggae, am observat că țin foarte mult să abordez partea asta mai balcanică. Dar e mai complicată de înțeles, nu e foarte accesibilă. Încă sunt în căutări.


10. Ca orice tânăr artist care are o mică expunere media, ai parte de hate? Dacă da, cum îl gestionezi?


Eu sunt foarte sensibilă și emotivă, dar lucrez la a nu mă afecta sau a nu lăsa să mă distrugă pe interior niște răutăți. Da, pe moment mă gândesc: „Oare ce a vrut să zică omul ăla? De ce a spus-o?”. Te afectează, numai că cu cât ai parte de asemenea mesaje devii puțin imun, pentru că te obișnuiești să vezi altfel lucrurile. Atunci te gândești că omul ăla are ceva de mi-a scris lucrurile alea, ceva personal cu el, niște frustrări acumulate din faptul că el nu a reușit sau nu a încercat lucrul respectiv.


Eu nu pot să judec pe nimeni, în schimb nu aș vrea să mai pun la suflet.

Așa că nu e de contestat pentru că fiecare vine cu bagajul său emoțional, de experiențe, ce se raportează la ce a trăit. Eu nu pot să judec pe nimeni, în schimb nu aș vrea să mai pun la suflet, dar încă pun, pentru că e muncă în spate și orice tip de muncă ar trebui apreciată. Chiar dacă pare infantilă și e mai simplu să spui ceva negativ decât să fii optimist. Sincer, am observat asta. Am ales să mă refugiez cu totul în muzică și nu mai las gândurile acelea negative și negre să mă copleșească. Muzica, arta e terapie.


11. Cum îți împarți timpul între școală și muzică? Ai pierdut prieteni pentru că nu ai timp pentru ei?


Nu am pierdut prieteni din cauză că nu am timp, pentru că dacă sunt persoane importante, îmi fac timp. Am pierdut oameni din cauza faptului că fac ceea ce fac, adică din cauza muzicii. La un moment dat, prietenia noastră a ajuns într-un punct în care - eu având abilitatea, darul ăsta, l-au preluat ca o frustrare. În momentul respectiv frustrarea că ei nu puteau să fie acolo sau faptul ca ar fi vrut pentru cinci minute să fie în locul meu a dus la o distanțare din neant a lor.


Sufăr din cauza muzicii câteodată pentru ca ea îmi este alinare, dar în același timp mă face să pierd foarte mulți oameni. Și nu că: „Mamă, ce lucruri rele!” se întâmplă dacă pleacă un om, dar odată ce te obișnuiești cu el, pui suflet și te implici, e foarte greu să vezi o schimbare radicală de comportament. De aceea eu am un grup restrâns de prieteni, pe degete numărați. Mai mult îmi e și frică să mă atașez de cineva acum pentru că nu știu ce interese are și având în vedere că m-am ars, nu aș vrea să mă mai ard din nou.


sursa: vocearomaniei.protv.ro

12. Cum a fost să te vezi la televizor? Tu știai deja răspunsul. Te-ai uitat la emisiuni?


La Next Star am tremurat, eu știam răspunsul, știam că am trecut, aveam acasă trofeul, dar eu tremuram în fața televizorului. Ceea ce am văzut eu la televizor din momentul meu, a fost efectiv nimic pentru că mi-am acoperit fața cu mâinile și nu voiam sa mă uit. Eu sunt foarte critică și, în genere, prietenele mele pe care le mai am și cântă nu prea ne place să ne vedem. Îmi place să trăiesc momentul acolo autentic, să mă implic, dar după mi se taie filmul, nu mai știu ce am făcut.


Apoi, poate îmi reamintesc cu vagi amintiri din ce mi s-a întâmplat. În schimb crescând, am tremurat și la Vocea României, mi s-au răcit mâinile instant și m-am transpus acolo. Eram și eu curioasă, pentru că nu știam ce au făcut la montaj, momentul a fost destul de lung în sensul că discuțiile antrenorilor au fost mai ample. Numai că din cauza timpului acordat fiecărui participat, pe post nu au intrat toate comentariile, așa că eram curioasă ce au lăsat și ce nu.


13. Ce sfaturi ai da oamenilor pasionați de muzică, dar care nu au curajul să meargă pe drumul asta?


Sincer, am să dau un sfat care este un adevăr dur, dar care este foarte pragmatic. Cine vrea să se apuce de muzică sau de orice tip de artă, să se gândească dacă e pregătit să facă față tuturor provocărilor, dacă poate să fie capabil să-și pună inima, sentimentele, tot în fața publicului. Dacă își răspunde la întrebările astea afirmativ, atunci să se apuce grav de muncă, că e drum lung și cu încredere, răbdare, timp și oameni va reuși.


14. Te-ai mai fi apucat de muzică dacă ai fi primit sfatul ăsta?


M-aș fi apucat clar de muzică. Dar aș fi pus în balanță ce vrea să spună omul ăla. Pentru că e greu, este o industrie care te maturizează excesiv, care te face să vezi și lucrurile acelea mai neplăcute din viață, să fii mereu concentrat la ce se întâmplă în jurul tău pentru că nu ai timp de pierdut. Oamenii evoluează, lumea evoluează, tehnologia evoluează și tu dacă rămâi în urmă, oamenii te știu azi și mâine uită de tine. Succesul e foarte trecător, trebuie să știi să îți menții succesul respectiv și să fii dedicat mai mult decât 100 % meseriei, artei. M-aș fi apucat și cu sfatul ăsta, dar ar fi fost un sfat bun ca să știu cum să-mi văd mai întâi trăirea sufletească și apoi să știu cum să o expun oamenilor. Lumea asta e dură și trebuie să fii pregătit.

Subscribe

Mulțumim!

Ce-ți recomandăm