balada mea și a creierului meu
astre
mulţi oameni încearcă
să citească, să ghicească
destinul
în stele;
dar harul lor de muritori
nu le permite decât
să-şi pună
imaginaţia la încercare.
Hyperion ar spumega de
ar afla
că datorează
sute de euro unui cerşetor
doar pentru că acesta
s-a născut
în luna lui capricorn
sau saturn
ce noroc chior!
însă cu toate că lucesc, sus,
nepăsătoare,
ne-ar săgeta cu-a lor ardoare
şi astfel ne-ar aduce, jos,
ghinionul
foarte de prisos
pe care încă-l privim pe cer
cu bărbiile ridicate.
suflet
suflet de uz prim,
stors de-atâtea ori și apretat,
l-ai pus ieri la uscat
pe o frânghie ruginită
de ploi nevenite
și soare ars.
urăști munca și o știi doar
proletarii ți se par
niște pleoșnițe urâte fără har.
dau din mâini
și dau din gură
tu doar îți treci încă o dată
sufletul prin
săpun și detergent și
te aștepți să miroasă la fel
ca prima oară.
tramvai
cocori
stoluri întregi
versuri pierdute în van
în miez de zi, sub clar de soare
mă suiam în tramvai și m-am gândit
ce ciudat, cât n-am mai scris și doar mi-e
dor, dar ce am eu oare de nu pot și mi-s silite
rimele și versul metric și-i odioasă inspirația presată?
și alte scări, și alt apus în ceață și mi-s fiori pe ceafă.
nu e artă ce voiam să zic, dar capul mi-e, căci
în el stau muguri deși și fragezi, cu petale
aburite de brumă și raze ultraviolete,
iar mugurii îmi cresc și-mi cresc
și se-ntăresc și iarăși cresc…
de am o vegetație la
subsuori.
uragan
în minte mi se încleştează o furtună-
mii de gânduri tenebre
ce se înlănţuie
şi se lovesc între ele, creând agitaţie.
în mine? e un haos.
raţiunea-mi alungată nu se mai întoarce.
e de prisos, căci
iarăşi gândesc prost.
reacţionez impulsiv şi mă arunc în braţele oricui,
nepăsându-mi dacă sunt chiar cele ale duşmanului.
Sunt un uragan desprins din frustrare
cu o sete imensă de alinare,
dar cu acelaşi zbucium în ochiul meu,
căci oricâte mângâieri aş primi
tot mi-e sete. Să declanşez calomnii.
himere
Mă hrănesc din iluzii,
dar nu dintotdeauna,
căci o iluzie o capeţi
doar când realitatea te plesneşte.
O palmă mare, de plumb,
care-ţi lasă doar semne de bună
purtare pe pomete.
Iluziile-ţi trăiesc în minte, pulsând.
Ele-ţi surâd, te mângâie, te-mbată,
iar înainte de-a-ţi dai seama,
te îndrăgosteşti de una, de oricare.
Nu realitatea-ţi crează iluzii,
ci propria ta minte ce
caută alinare şi-i plină de frustrare.
Ce? credeai că-i real?
deitic
cred că mi-a îngheţat o lacrimă
în ochi. din nou.
m-am abţinut de atâtea ori,
dar tot eu am ajuns a fi fraiera tuturor.
mi-am şters lacrima cu o unghie
ca s-o alung.
mulţimea m-a înghiţit din nou
şi mi-a amorţit astfel picioarele goale.
creierul îmi zumzăie, de parcă mi-ar tuna o bormaşină-n craniu,
iar stomacul îmi ghiorăie, spulberându-mi
dilemele.
pe pajişte e un alt indicator către
fericire, dar la intersecţie se află o altă cruce şi mi-e lehamite.
soutien
de când ne-am născut am fost
legaţi cu sfori.
prima dată de mama – dar ne-a fost tăiat
cordonul ombilical.
apoi de amintiri, dar sforile memoriei au cedat
şi am căzut în van.
şi de emoţii, care se risipeau şi reveneau,
precum plecări şi închinări,
fluxul şi refluxul în neant.
anii ne-au fost tăiaţi, la fel ca
oamenii pe care am crezut că-i iubim.
a fost ori vremea timpului,
ori vina iluziei care s-a risipit.
un lucru este însă cert,
mai mult ca niciodată –
nu suntem născuţi liberi, ci ferecaţi cu sfori de lavă.
