• Platon Paula

Ce este iubirea?

Updated: Apr 28

#iubire #adolescența

Ilustrație de Alexia Hoștinar-Cnup

Adolescența - perioada primelor iubiri, a primelor inimi frânte, a micilor nebunii din dragoste și a întâlnirilor puțin romantice, dar perfecte pentru cei doi îndrăgostiți.


Dar ce este iubirea?


Am căutat definiția iubirii timp de o săptămână, întrebând prieteni, profesori sau persoane necunoscute.


Ați simțit vreodată durerea provocată de pierderea primei iubiri? Da? Și eu. Și m-am întrebat, adeseori după, dacă acea suferință nu este doar o iluzie provocată de un suflet care s-a atașat de o persoană. Dacă cuvântul ”dor” reprezintă durerea provocată de lipsa unei ființe căreia tindem să-i spunem că o iubim, atunci ce e iubirea? Spunem ”te iubesc”, uneori cu emoție, alteori cu frică și tremur în glas sau pur și simplu, dar habar nu avem ce semnifică aceste două cuvinte, de care ne atașăm de atât de multe ori și atât de ușor.


Este rezervorul de energie pentru tot ceea ce înseamnă viața!

Iubirea este cel mai frumos sentiment! Este motorul vieții! Este rezervorul de energie pentru tot ceea ce înseamnă viața! Asta este una dintre cele mai frumoase definiții și cea în care suntem crescuți să credem.

Dar iubirea poate fi și un drog. Pentru că ne hrănește sufletește și ne dăruiește pe sub mânecă adrenalină și euforie.


Acceptă să fii vulnerabil

Dar în același timp dezvăluie punctele noastre slabe pe care le țintește când suntem în sevraj, când avem cea mai mare încredere în noi.

Odată ce am fost răniți din dragoste, ne construim un zid în spatele căruia ne ascundem cu speranța că așa o sa fim în siguranță și că nu o să ne mai doară niciodată.

Și cel mai rău este că ne înconjurăm cu atributele rele care ni se atribuie și ne gândim atât de intens la ele încât ajungem să credem că suntem imaturi, fricoși și insensibili.

Hai să nu mai facem asta! Acceptă să oferi iubire chiar dacă nu ai nici o garanție că vei primi înapoi măcar cât oferi. Acceptă să fii vulnerabil, să riști, să visezi, să crezi și să te deschizi în fața oamenilor din jurul tău care te fac să te simți bine, să trăiești pentru că toate astea te conduc către o iubire adevărată, sinceră și numai bună de pus în cutia cu amintiri.


Iubirea reprezintă sacrificiu

Am mai auzit că iubirea reprezintă și sacrificiu, să trăiești prin celălalt, dar ce faci când acest lucru nu este reciproc? Ce faci când iubești, dar nu ești iubit? Te amăgești cu o iubire toxică?

Acest sentiment suprem în care ne încredem că poate aduce fericirea diferă de la o persoană la alta pentru că... poate fi o iubire oarbă când sacrifici și ultima fărâmă de suflet pentru ceea ce iubești chiar dacă-ți pui în cap toată lumea și toate persoanele care țin la tine. Poate fi o iubire dulce și prietenească care se termină pur și simplu, dar durează ani. Poate fi o iubire pasională, dramatică și plină de nebunii care te îmbogățește cu amintiri și îți aduce întotdeauna un zâmbet melancolic pe buze. Poate fi doar o iubire fizică. Poate fi o iubire bazată pe interes, pe nevoia de afecțiune sau poate fi o iubire eternă.


Ce este iubirea? Un sentiment puternic dintre două persoane care la început te orbește, te face să râzi prostește, în timp transformându-se în respect și înțelegere, dar nepierind acea iubire pasional-primară, ci evoluând și devenind o legatura dintre cei doi...


Pentru tine ce este iubirea?


206 views
Locul unde ideile tinerilor prind viață.

©2020 by KULT. All rights reserved.

0773 123 246