Poveștile pe care le spunem sunt poveștile pe care le trăim.

Devino colaborator și schimbă lumea cu a ta.

Ce m-a învățat „Sex and the City” (Totul despre sex)?



Obișnuiam să fiu una dintre acele persoane care spune că nu urmărește seriale precum Sex and the City, că „eu nu îmi pierd timpul cu așa ceva”. Dar fiind într-o pană de seriale care să mă țină lipită de laptop și lăsând la o parte aerul de superioritate nejustificată, am zis să îi dau o șansă. Vreau să menționez de la început că aceasta nu este o recenzie sau vreo încercare de critică cinematografică care, de altfel, nu este domeniul meu de expertiză, ci mai degrabă o simplă analiză a ceea ce m-a făcut serialul să realizez și cum mi-a depășit toate așteptările.


Primul meu contact cu Sex and the City se întâmpla undeva în 2012, pe vremea când aveam doar 12 ani și era difuzat pe vreun post obscur de televiziune. Ce îmi amintesc e că, pe atunci, m-a lăsat cu multe întrebări și puține răspunsuri. Mă simțeam de parcă priveam prin gaura cheii, iar de partea cealaltă a ușii se înfățișa un tărâm necunoscut al relațiilor, prieteniilor și al perechilor de pantofi fără sfârșit.


...așa cum Carrie Bradshaw poate să scrie și să aibă succes, eu de ce nu aș putea?

Vara aceasta, aflându-mă nu tocmai în cel mai strălucit moment al tinereții mele, am zis să îi dau o șansă la recomandarea unei prietene. Și știți cum toți ne comportăm dubios de similar cu personajul unui serial care ne-a plăcut? Cum unii s-au gândit să dea la medicină după ce au văzut Dr. House, iar alții și-au zis că nu e așa greu să jefuiești o bancă după ce au terminat La Casa de Papel? Ei bine, eu scriu acum pentru că, așa cum Carrie Bradshaw poate să scrie și să aibă succes, eu de ce nu aș putea?

În afară de asta, serialul m-a învățat suficient de multe lecții încât să îi dedic un întreg articol (pe care sunt sigură că îl va vedea vreo rudă îndepărtată și le va spune alor mei: „Ruxandra s-a apucat să scrie despre sex pe internet…”, dar îmi asum acest risc).


1. Nu, serialul nu este despre sex.


Încep cu acest punct pentru că și eu, la fel ca mulți alții, mi-am asumat greșit acest aspect. ”Sex and the City” este despre viața a patru tinere femei în New York și problemele cu care se confruntă acestea. Am putea spune că, în calitate de spectator, devii a cincea prietenă din grup. Asiști la toate întâlnirile, știi toate secretele și iei parte la toate discuțiile care, într-adevăr, au uneori ca subiect relațiile intime ale personajelor, dar exact asta le face autentice. Nu putem avea pretenția unui serial care să ofere o tentă de autenticitate fără să includă și elemente autentice, chiar dacă acestea sunt adesea rușinoase, intime sau chiar greu de crezut. Nu voi intra în cât de realist este serialul; la urma urmei, Carrie avea un job ca scriitor colaborator al unui ziar newyorkez și își permitea pantofi a câte 400$/perechea.


2. Mersul la întâlniri nu e treabă ușoară.


Nu știu dacă de vină e faptul că, personal, nu am fost la foarte multe întâlniri sau că România nu funcționează pe aceleași principii ca America atunci când vine vorba de ”dating”, dar știu că eu nu aș putea să urmez modelul lui Carrie. Când personajul mult iubit ieșea de câteva ori pe săptămână, nu puteam să nu mă întreb de unde are timpul, banii și energia să mențină un program așa încărcat.


Lăsând la o parte cât de greu e să cunoști constant oameni noi într-o eră pre-Tinder, cum reușea oare protagonista să nu își piardă speranța când avea parte de întâlnire nereușită după întâlnire nereușită? Stăteau oare lucrurile diferit la începutul anilor 2000? Și dacă răspunsul e nu, de ce oare simțim cu toții că opțiunile noastre în materie de parteneri sunt mult limitate acum, în era în care internetul ne „invită” practic să ieșim în oraș?


3. Fii tu însuți și asumă-ți tot ceea ce vine odată cu asta.


Ar trebui să mint să nu spun că cele mai multe lecții mi-au fost date de Samantha. Personajul are un fel de a fi aparte: excentrică, ambițioasă, încrezătoare și îndrăzneață. Într-o perioadă în care mă îndoiam de mine din ce în ce mai mult, replicile precum: „Dacă mi-ar păsa ce spune fiecare femeie din New York despre mine, nu aș mai ieși din casă” sau „Nu mă voi lăsa judecată nici de tine, nici de întreaga societate” m-au ajutat să îmi dau seama că nu pot schimba cine sunt, așa că e mai bine să fiu eu însămi și să îmi asum acest lucru.


4. Lucrurile se întâmplă atunci când te aștepți mai puțin.


De la Charlotte care se îndrăgostește de Harry ca apoi să rămână împreună, la Miranda a cărei viață perfect planificată se întoarce cu fundul în sus odată ce rămâne însărcinată, serialul ne demonstrează că atât lucrurile bune, cât și cele rele se întâmplă în cele mai neașteptate momente. Cu toate astea, oricât ne-am strădui să planificăm neprevăzutul, uneori este imposibil. Ceea ce putem extrage din ”Sex and the City” e că, indiferent cât de fericită sau nu ar fi o situație, este mereu mai ușor să treci peste când ai alături prieteni adevărați, ceea ce mă duce către următorul punct…


5. Prieteniile adevărate supraviețuiesc trecerii timpului.


Indiferent cât de grele erau lucrurile din viața lor la acel moment, cele patru femei erau întotdeauna alături. Chiar dacă una din ele trecea printr-un divorț, era însărcinată, avea cancer sau se muta în cealaltă parte a țării, erau mereu acolo una pentru cealaltă, fapt ce le ajuta să treacă peste dificultăți. Nu știu cât de realist e înfățișată prietenia în ”Sex and the City”, dar serialul pune accent de la început până la final pe importanța prieteniei.





6. „Te iubesc, dar mă iubesc pe mine mai mult”.


Este replica ce ilustrează cel mai bine acest paragraf. Samantha este cea care o folosește de două ori în serial pentru a ieși dintr-o relație toxică și din una care, pur și simplu, nu mai funcționa. Deși foarte egoist la suprafață, replica „Te iubesc, dar mă iubesc pe mine mai mult” poate fi o mentalitate sănătoasă în anumite situații, și nu se aplică numai în relații.


Mi-a trebuit mult timp să mă acomodez cu ideea de a mă pune pe mine prima pentru că fusesem învățată că este ceva greșit. După nopți petrecute pe proiecte care nu îmi făceau nici plăcere, nici trebuință și după zile întrebându-mă: „Ce aș putea face ca să îi mulțumesc mai bine pe cei din jur?”, am realizat că, așa cum spune Samantha, „să mă iubesc pe mine” e mai important decât să îi conving cu disperare pe cei din jur să mă iubească.


7. Muncește pentru ceea ce îți dorești și nu îți vei putea reproșa nimic.


Cu toate că, încă de la începutul serialului, Carrie este portretizată ca având oarecare succes, poza ei fiind pusă pe un autobuz, ea nu se oprește aici. Consecvența cu care scrie săptămânal o pune față în față cu oportunitatea de a avea o carte publicată, iar ulterior, mai multe. Samantha deține propria firmă de PR și își ia foarte în serios locul de muncă, iar Miranda este dedicată întru totul firmei de avocatură la care este angajată. Indiferent de ce se întâmpla în viața amoroasă a fiecărui personaj, ele nu își permiteau să își neglijeze cariera.


8. Pune-ți întrebări și caută singur răspunsul la ele.


Stilul de scriere a lui Carrie te ține strâns legat de acțiunea serialului. Fiecare episod începe cu o întrebare pe care tânăra scriitoare și-o pune, evaluând ce se întâmplă în jurul ei. Ulterior, pe parcursul episodului, pe măsură ce acțiunea se desfășoară, Carrie își completează articolul pentru acea săptămână astfel încât, în final, viața îi oferă răspunsul la întrebarea inițială.


Întrebările precum: „Într-un oraș care vine la pachet cu așteptări atât de mari, este oare cazul să ne mulțumim cu ceea ce putem obține?”, „Poate o relație să te aducă înapoi la viață?” sau „Indiferent cât călătorești și cât de mult te îndepărtezi de el, poți oare să scapi de propriul trecut?” m-au făcut să-mi pun și eu câteva întrebări legate de ce se petrece în jur. Iar stilul analitic al lui Carrie te face să nu mai iei de bun tot ceea ce ți se întâmplă, te face să-ți pui întrebări, să cauți răspunsuri.


9. Nu toate femeile sunt făcute pentru a trăi aceeași viață.


Fiind lansat în 1998, serialul aduce pe micile ecrane concepte revoluționare pentru acea vreme. Sex and the City oferă exemplul clar al unei anti-eroine celebre. Carrie nu trăiește pentru a se mărita, Samantha este opusul tuturor așteptărilor pe care le are societatea tradițională pentru o femeie, iar Miranda este o adevărată femeie de carieră. Viața lor este înfățișată ca fiind împlinită exact așa cum și-o trăiesc ele.


Cu toate acestea, serialul are destule carențe și nu a fost de puține ori tras la răspundere pentru stereotipurile rasiste, ori pentru lipsa diversității rasiale și sexuale. Scriitoarea Hunter Harris scria în 2016 pentru Refinery29: „A fost în același timp un serial cu viziuni progresive și regresive, serial în care oamenii de culoare erau fie menționați ca stereotipuri sau glume”. Și însăși Sarah Jessica Parker spunea că: „nu a fost nicio femeie de culoare [în Sex and the City]...și nicio conversație serioasă despre comunitatea LGBTQ+”.


Urmărind producția acum, după o analiză ceva mai dură decât la 12 ani, pot spune că serialul m-a surprins plăcut, ținând cont că așteptările mele nu erau foarte sus. Pe lângă cele câteva lucruri pe care le-am învățat, m-am distrat privindu-l și am găsit și motivația de a scrie la rândul meu. Recomand să îl urmăriți cu două aspecte în minte: nu îl judecați după titlu și nu uitați că acțiunea este plasată la începutul anilor 2000.


Subscribe

Ce-ți recomandăm

bun.png

Despre KULT

Susține-ne

Ce facem

Pentru tineri

Subscribe

Subcribe

Contact

0773 123 246

©2021 by KULT. All rights reserved.