Cum am învățat să nu mai judec după aparențe

Updated: Sep 18



Începând de anul trecut, m-am gândit să încep să fac meditații cu elevi, liceeni sau studenți care se află în dificultate. Voiam să câștig un ban în plus, ca să-i mai scutesc pe ai mei de costuri și să mă răsfăț și eu puțin din când în când. Așa că m-am înscris pe un site unde îți puneai pune un anunț în care să te prezinți și să specifici ceea ce vrei să faci, cui vrei să-i oferi ajutorul, prețul pe ședință, câte ore are ședința etc. Am dat atât peste oameni neserioși, care au zis ceva și făcut altceva (nu am mai auzit de ei sau nu i-am văzut vreodată), ori au dat peste mine oamenii care voiau doar să facă mișto sau doar să hărțuiască. Poți crea 3 anunțuri pentru astfel de meditații, astfel încât am zis că pot ajuta elevii la limba română, limba engleză și franceză. Aș fi pus și germana în calcul, dar nu mai puteam adăuga un anunț nou, din pricina limitei de materii.


Astfel, dintre o grămadă de conversații și negocieri, am ajuns ca din luna noiembrie și până în martie să fac meditații cu o fată. Era în clasa a VII-a, din cartierul Dacia, din Iași, la jumătate de oră depărtare (aproximativ, depindea de trafic) de căminul în care stăteam. Am făcut meditații din gramatica limbii române, fiindcă nu se descurca. Din cauza pandemiei, a trebuit să mă întorc în Roman și am pierdut legătura cu fata respectivă. De atunci, am luat o pauză și m-am axat pe facultate și pe sesiunea care urma să vină.


Vrea să învețe mai bine engleza, pentru că dorește să ajungă fix ceea ce visează: frizer în saloane de specialitate.

Am fost contactată de foarte multe ori de oameni care voiau doar să-și bată joc și de faptul că voiam să ajut pe ceilalți. De data aceasta, totuși, am fost contactată de cineva cu intenții bune, pentru că el chiar voia să învețe. Îl cheamă Thomas și lucrează în Anglia, Regatul Unit, pentru a-și duce traiul. Vrea să învețe mai bine engleza, pentru că dorește să ajungă fix ceea ce visează: frizer în saloane de specialitate. Eu, fiind sceptică la început din pricina pozei lui de profil și din cauza faptului că am observat că e mai măsliniu, am fost reticentă și îi răspundeam sec, tăios și la obiect. Chiar nu știam dacă merită să încerc, dar i-am dat o șansă, pentru că așa obișnuiesc să fac cu majoritatea oamenilor. Consider că fiecare om merită cel puțin o șansă, indiferent de rasă, religie sau orientare sexuală.


Am început să-l cunosc prin apeluri telefonice pe WhatsApp. Nu voiam să facem videocall chiar de la prima ședință, pentru că mi-era rușine să mă afișez și încă eram sceptică. Am descoperit, astfel, că Thomas nu avea decât 6 clase. Nu îi plăcuse niciodată școala, dar mite engleza. Nu mi-a vorbit despre ce s-a întâmplat după, ci mai mult despre cum a fost neglijat și de faptul că nu i se părea că ar face ceva serios dacă ar termina școala și ar tot tărăgăna-o după aceea. Simțeam că îi e rușine de acest lucru, mai ales de faptul că a considerat școala (copil fiind pe atunci) drept o pierdere de vreme. Mai auzisem de cazuri de acest fel și-mi părea rău că nu ajunsese până la final de ciclu gimnazial.


Nu critica fiecare film, ci îi găsea părți bune, dar și rele, deși cele bune predominau.

Nu îi place John Travolta. Îl consideră chiar antipatic. Dar îi plac mult Brad Pitt și Leonardo Dicaprio. Am ajuns să-i recomand filme, fiindcă a văzut o mulțime când voia să-și omoare timpul și, în plus, chiar se comporta ca un fan. Nu critica fiecare film, ci îi găsea părți bune, dar și rele, deși cele bune predominau. Îmi făcea plăcere să văd că-i plac și lui aceleași filme care-mi plăceau și mie. Astfel, a văzut Se7en și Shutter Island. I-am recomandat și Pulp Fiction, dar cum l-a văzut pe Travolta bâțâindu-se pe ecran, cum și-a închis laptop-ul.


Am încercat să aplicăm mai multe metode prin care să învețe engleza. Am observat că prindea din zbor majoritatea informațiilor, el fiind de obicei obosit, mai ales după muncă. Lucra full-time la Taco Bell. Îmi tot povestea ce cuvinte a mai învățat de la muncă sau din filmele văzute în timpul liber. Învăța mai repede dacă vorbeam doar în engleză sau dacă el citea chestii și le traducea, eu ajutându-l să o facă. La început, încercam să rezolvăm exerciții la telefon, dar mergea foarte greu treaba și am văzut că acest lucru mai tare îl descuraja, decât îl îmbărbata să treacă la următoare propoziție. Din punct de vedere al nivelului, la scris și la citit, era la nivelul celor de-a 6-a sau a 7-a. Dar, dacă îl puneai să vorbească sau dacă îi spuneai un lucru în engleză, îl înțelegea imediat și-ți răspundea. Deci aici era buba.


La început, sinceră să fiu, eram îngrijorată de cum avea să-mi dea banii și dacă avea să se țină de cuvânt, mai ales că eu avusesem experiențe neplăcute cu persoanele de etnie în general. Avusesem o astfel de prietenă când eram mică și-mi aminteam numai părțile proaste, nicidecum cele bune. Obișnuia să-mi fure din lucruri, mai ales din mâncare, deși era tratată bine acasă (ea fiind adoptată de o familie bună) sau să mintă ca să impresioneze, dar era foarte bună la învățătură. N-o înțelegeam niciodată, dar acum mi-am dat seama de ce obișnuia să se comporte așa de exuberant și de fals. Era desconsiderată și voia să pară precum noi ceilalți, niște copii sparți în figuri care nu știau decât de Hannah Montana sau de Bakugan. Voia să fie acceptată, nicidecum izolată sau, mai curând, o victimă a bullying-ului în masă. Nu fusese nicidecum drept și mi-a părut rău (și încă-mi pare) că nu am înțeles-o cum ar fi trebuit și nu i-am fost alături precum probabil și-ar fi dorit din partea unei prietene.


Îmi fusese frică, nu am de ce să mă ascund. De obicei prejudecățile provin tocmai din astfel de surse.

Thomas mi-a virat banii din timp, de obicei la început de săptămână. A venit chiar și cu metode a ne face ședințele mai plăcute și mai neobositoare. Ședința era de două ore jumătate, iar el voia două ședințe pe săptămână. Astfel, a decis să le înjumătățim și să ne vedem de 4 ori pe săptămână. O idee chiar foarte bună! Se subestima mult și se plângea de felul în care obișnuia să nu rețină multe lucruri, dând vina pe trecerea timpului sau pe vârstă. Știa să facă glume bune, să destindă atmosfera, să vorbească despre visul lui de a face ce-i place cel mai mult: să fie frizer și să se „joace” cu părul oamenilor, să-l modeleze. Lucrase o perioadă la o frizerie, dar engleza îl descurajase, fiindcă, zicea el: „când tunzi pe cineva nu poți să taci și să-ți faci doar treaba, trebuie să-l faci cumva pe om să se relaxeze”, iar el cum simțea că nu se descurca, renunțase. De cele mai multe ori își cerea scuze când vorbea mult despre ceea ce-i plăcea, probabil credea că mă face să cred că-mi pierd timpul, dar mie-mi făcea plăcere să îl ascult. Avea visuri și dorințe pe care voia să le îndeplinească. Nu prea mai auzeam oameni vorbind cu asemenea pasiune despre ce voiau să ajungă în viață.


Avea și un simț al umorului interesant. Mă făcea să râd ușor, iar mai tot timpul îl simțeam zâmbind prin telefon și câteodată ziceam o glumă numai ca să îl aud cum râde și cum se simte și el bine. Spunea că i-ar fi plăcut să se fi născut și el în Moldova, deoarece haosul din București îl tulburase prea tare, mai ales atunci când fusese copil. Era absolut inofensiv și începusem să mă simt ca o netrebnică pentru că îi pusesem o etichetă la început, înainte de a-l cunoaște. Sinceră să fiu, făcusem acest lucru din reflex, probabil din cauza propriului meu instinct care mă instiga să fiu precaută, ca să mă apăr în caz de nevoie și să mă aștept la orice. Îmi fusese frică, nu am de ce să mă ascund. De obicei prejudecățile provin tocmai din astfel de surse.


Rasa sub pecetea căreia se născuse nu îl definea nicicum.

Dar nu a fost cazul să mă consum. Thomas era un om de cuvânt și m-am apropiat de el, ne-am împrietenit. Rasa sub pecetea căreia se născuse nu îl definea nicicum. Vorbea clar, cursiv, cu politețe, rușinos, nu necioplit și fără obraz, precum ați crede majoritatea că ar fi trebuit să se exprime. Era un om ca oricare altul, un om pe care probabil l-aș fi văzut pe stradă și căruia nu i-aș fi băgat de seamă prezența. Totuși, dacă îi observam postura și culoare pielii, ar fi fost posibil să fi intrat în panică și mi-aș fi îndesat ambele mâini în buzunare, doar ca să mă asigur că nu mă voi lipsi de nimic după, și m-aș fi uitat chiorâș. Până și acest lucru poate răni un om. Nu toți oamenii „diferiți” față de noi fură. Nu toți sunt necinstiți sau scandalagii. Nu toți sunt împăcați cu felul în care au fost crescuți și învățați. Nu acest lucru ar trebui să ne diferențieze și să ne definească ca oameni, ci atitudinea față de cei din jurul nostru și față de noi înșine.


Și totuși, de ce oamenii se grăbesc să judece și să discrimineze?


Locul unde ideile tinerilor prind viață.

©2020 by KULT. All rights reserved.

0773 123 246