Cum se pot pregăti tinerii pentru viitorul arhitecturii?

Am răsfoit pentru tine cartea Designing the profile of the future architect și am rezumat părerile câtorva arhitecți români din paginile ei și am scris recenzia asta. Am ales să fac asta pentru a face mai accesibile informațiile.

Le consider inaccesibile momentan pentru că sunt scrise în engleză, și deja arhitectura este pentru multă lume și în română străină. Pe alocuri am simțit că se adresează celor deja familiarizați puțin cu ce înseamnă să faci arhitectură și poate ar fi bine să se adreseze și celor care sunt chiar la început.


Îți va fi util să vezi perspectiva arhitecților și arhitectelor români din paginile acestei cărți. Astfel îți poți face o idee despre felul în care se transformă domeniul arhitecturii, cum te poți poziționa, odată ce ai intrat la facultate și ai început să cunoști domeniul.


Andrei Șerbescu este unul dintre profesorii facultății de arhitectură Ion Mincu și arhitect în București. El recunoaște nevoia de manifestare creativa a tânărului arhitect român, dar apreciază mai mult sinceritatea, nu doar creativitatea lui, când e nevoit să susțină interviuri de angajare în biroul său. Pe scurt, profilul candidatului ideal pentru angajare în ochii dumnealui ar avea următoarele calități:

  • proactiv,

  • orientat spre rezultate,

  • să promită puțin și să facă mult.

Mai mulți arhitecți, printre care și Alexandru Găvozdea, președintele OAR, cred că trebuie să înveți să te documentezi, să îți dezvolți abilitatea de a descoperi cauzele eventualelor problemele; și să ai încredere în mentori care îți împărtășesc valorile.


Augustin Ioan te încurajează să experimentezi, să fugi de zona de confort ca de dracul și să investești în tine, dincolo de profesie – în viața personală, socială și pasiuni. Intră și într-o pledoarie pentru vigilență, pe care o consideră absolut necesar. Pentru a te cunoaște mai bine trebuie să îți păstrezi curiozitatea și să reflectezi asupra ta.


Flexibilitatea și adaptarea sunt alte câteva valori pe care arhitecții actuali cred că ar trebui să le ai. Proiectele implică multidisciplinaritate. Atenția pe care o dai diferitelor domenii implicate este răsplătită cu proiecte mai bine făcute.

Faptul că poți proiecta o clădire asta nu înseamnă în unele cazuri că trebuie să o faci. arhitectul Etic

Deși cartea are o întreagă secțiune pe tema educației, despre școala de arhitectură a viitorului însă mai puțini arhitecți români sunt dispuși să vorbească. Dorin Beu îndreaptă spre subiectul sensibil al eticii. Faptul că poți proiecta o clădire asta nu înseamnă în unele cazuri că trebuie să o faci. Școala ar trebui să învețe pe arhitecți să spună și ”Nu” și să refuze proiecte care ar face rău unor oameni, zone sau culturi. Existența unui cod deontologic despre care să se vorbească mai mult în școala viitorului ar fi un aspect de luat în considerare.


Decanul facultății de arhitectură de la Iași este citat cu un ”Mesaj către tineri”. Domnul Mihai Drișcu vede abilitatea de a fi deschis către nou și vechi în același timp ca find ceva extrem de important pentru arhitectul tânăr. Citind printre rânduri poate această deschidere fiind necesară înțelegerii lumii în care trăim și a motivelor pentru care trăim în felul în care o facem. Tehnologia este parte din viața noastră, iar dl. Drișcu o vede indispensabilă arhitecturii viitorului.


Victor Grosu atrage atenția asupra lacunelor de comunicare de care arhitecții suferă, lacune care se pare că sunt transmisibile între generații.


Mă voi opri aici cu subiectul acesta. Sper că a fost informativ pentru tine. Nu fac parte din colectivul redacțional al cărții și n-am scris acest review decât pentru a te informa și am încercat să fiu cât mai obiectiv.

Alex practică arhitectura de 8 ani și are serioase preocupări în design industrial și management de proiect. Vine cu toată această experiență în ajutorul celor care sunt la început de carieră sau care vor să profeseze în acest domeniu și au nevoie de mai multe cunoștințe. Alex profesează, scrie și mentorează tineri arhitecți pentru cariera pe care aceștia și-o doresc, fie că vor să profeseze mai departe în acest domeniu sau nu.


Îl poți urmări pe drawingrocks.com și pe Instagram



Subscribe

Ce-ți recomandăm

bun.png

Despre KULT

Susține-ne

Ce facem

Pentru tineri

Subscribe

Subcribe

Contact

0773 123 246

©2021 by KULT. All rights reserved.