De ce avem nevoie de empatie?



Stând adeseori pe gânduri, am realizat care ar fi cauza majorității problemelor cu care se confruntă omenirea. Am ales doi călăreți ai necazului și le-am dat nume: teama și lipsa empatiei, adică apatia. Cu teama am avut cu toții de-a face și suntem conștienți în ce ar consta, dar ce este empatia? Și de ce avem nevoie de ea, cu ce se mănâncă și cu ce ne ajută?

Puțini oameni sunt conștienți că sunt empatici, nu ar fi o mare problemă, deși dacă ar conștientiza asta, probabil i-ar ajuta să rezolve multe mistere din mințile lor. Precum spunea și Harper Lee în „Să ucizi o pasăre cântătoare…” (una dintre cărțile mele favorite): „Nu poți înțelege cu adevărat o persoană până nu privești lucrurile din punctul ei de vedere… Până când nu te pui în papucii ei și te plimbi prin jur.” Asta înseamnă, cu adevărat, empatia: să te pui în pielea celuilalt și să vezi cum e, să dai share anumitor stări, sentimente și trăiri cu scopul de a-l înțelege și ajuta.


Mulți consideră empatia ca fiind o superputere și chiar este, dar avem nevoie să o practicăm zilnic și nu doar în diverse ocazii, cu oricine vrem sau cu oricine credem că ar avea nevoie de empatia noastră. Se crede, de regulă, că persoanele empatice sunt hipersensibile, deschise din punct de vedere spiritual și că știu să asculte oamenii în cadrul unei conversații, adaptându-se stării fiecăruia.

Există două tipuri de empatie: cea emoțională (care ne ajută să vedem și să conștientizăm durerea sau suferința celorlalți) și cea cognitivă (care ne ajută să înțelegem oamenii cu adevărat). Cum le putem diferenția? Ei bine, primul tip de empatie te poate ajuta să observi că un prieten este necăjit sau apăsat din pricina unui lucru, iar al doilea tip te poate ajuta să nu ignori ce se întâmplă și să te pui „în papucii lui”, oferindu-i astfel un sprijin și discutând astfel cu acesta.

Cum putem încerca să empatizăm până când o vom face involuntar?


În primul rând, ascultă povestea oamenilor care au nevoie de empatie și înțelegere. Nu îi întrerupe, ci ajută-i să relateze ce li s-a întâmplat prin întrebări simple și răbdare atunci când nu-și pot găsi cuvintele. Totodată, încearcă să nu faci discuția să graviteze și în jurul tău, expunându-ți problemele, ci încearcă (dacă este cazul) să-i oferi celeilalte persoane un exemplu pozitiv și personal care să încurajeze. Uneori e de ajuns doar dacă asculți, deci sfaturile nesolicitate nu-și au rostul.


La final, simțeam că suntem mult mai conectați și am ajuns să îl privesc altfel, probabil și el pe mine.

Recent m-am întâlnit cu un prieten de care nu mă simțeam apropiată, căci aveam impresia că nu vrea să mi se deschidă și să discute cu mine chestiuni care îl frământă. Simțeam că nu are încredere în mine. Cu toate acestea, încercând să limitez discuția care roia în jurul meu și întorcându-i anumite întrebări, atunci când voia să știe ce am mai făcut în ultimul timp, am ajuns la anumite subiecte vizavi de viața lui care m-au șocat. Nu l-am judecat nicicum și nu i-am arătat mila aceea specifică care determină multe persoane să nu se mai destăinuie, ci doar l-am ascultat. Îl priveam în ochi cu înțelegere și aprobam din cap când era cazul, dându-i de înțeles că nu mă deranjează cât și despre ce vorbește. Multe lucruri începuseră să aibă sens și mă bucurasem că avusese încredere în mine să mi se confeseze puțin câte puțin pe durata întregii zile. La final, simțeam că suntem mult mai conectați și am ajuns să îl privesc altfel, probabil și el pe mine. Nu-l mai judecam pentru că nu vorbise cu mine despre tot ce a ajuns să-mi spună, în cele din urmă, ci din contra, îl înțelegeam și-mi doream să îl pot ajuta în continuare, chiar dacă efortul meu părea minim.


De cele mai multe ori este foarte sănătos să te oprești și să gândești critic de unul singur când ai de-a face cu o situație contradictorie.

În al doilea rând, dacă este vorba de un conflict, oprește-te din a fi influențat/ă de ceilalți și încearcă să gândești de unul singur. De cele mai multe ori este foarte sănătos să te oprești și să gândești critic de unul singur când ai de-a face cu o situație contradictorie. Poți încerca să meditezi, asta ajutându-te să te concentrezi pe ceea ce trebuie să faci și să simți. De asemenea, meditația nu înseamnă doar să stai cu ochii închiși și să te concentrezi pe respirația ta, ci ea poate fi și cinci minute de liniște deplină, putând astfel admira tot ce te înconjoară, în asemenea fel încât mintea să-ți devină o mare netulburată de valuri violente. Totodată, bagă de seamă și evaluează ceea ce vezi/auzi sau simți. A fost bun sau nu ce s-a întâmplat? Contează cine e vinovat, la urma urmei? Cum poți ajuta?


Cuvintele pot determina o persoană să-și schimbe chiar și percepția despre sine!

În al treilea rând, spune și arată ceea ce crezi că ar trebui făcut. Cuvintele au o forță neasemuită pe care n-o putem percepe uneori, dar dacă avem nevoie de ele, pot „vindeca” sau ajuta pe cineva care nu se simte deloc bine mental. Cuvintele pot determina o persoană să-și schimbe chiar și percepția despre sine!


Conform unui studiu a Universității din Michigan, studenții din ziua de azi nu sunt deloc empatici precum cei din anii `80 sau `90. Cercetarea, prezentată Asociației Studiilor Psihologice, a analizat situația, dispunând de 14000 de studenți și elevi pentru a înțelege mai exact fenomenul. Valorile societății s-au schimbat, iar fiecare copil își dorește altceva, comparativ cu ce ar fi vrut un copil din 1990: popularitate, validare, apreciere și multe altele. Majoritatea acestor lucruri se găsesc în cadrul social media-ului și sunt afișate ca fiind mult mai valoroase decât empatia, răbdarea sau bunătatea față de cineva, pentru că sunt mult mai credibile și le poți vedea în fața ochilor. Totodată, abuzând de social media, ne suprasolicităm creierul. S-a dovedit că visatul cu ochii deschiși are beneficiile sale, mai ales pentru că poate fi asociat cu meditatul sau cu contemplatul. Ne este mai ușor să empatizăm când nu avem alte surse de influență în jurul nostru și suntem lăsați să decidem singuri despre cum să ne simțim în legătură cu un anumit lucru.


Tocmai de aceea este mai bine să trăim momentul fără să avem un telefon prin preajmă. De ce? Când primim, de pildă, un mesaj de la cineva, când cineva ne dă „like” sau „ador” pe Facebook sau dacă o imagine postată pe Instagram e foarte apreciată, ne simțim împliniți involuntar. Veștile bune sunt că asta ne face fericiți, dar cele rele sunt că ar putea deveni dificil pentru noi să trăim fără acea notificare care ne marchează bucuria, astfel devenind o dependență. Putem ajunge a fi preocupați în a ne căuta propria sursă de extaz, eșuând astfel în a încerca să simțim fericirea sau nefericirea altora.


Dar de ce, din nou?


Empatia nu se poate dezvolta în mințile noastre preocupate atunci când acestea nu au deschidere pentru reflecție, visat cu ochii deschiși sau pentru evaluarea celorlalți și a propriului sine. Asta ne determină să ne simțim mai umani și mai conectați cu cei din jur, asta ne ajută să trăim clipa și să ne bucurăm de fiecare provocare ce ni se arată în cale, deci de ce să nu o facem?


Tu de ce nu te-ai pune în pielea cuiva?


Locul unde ideile tinerilor prind viață.

©2020 by KULT. All rights reserved.

0773 123 246