De ce să citeşti „Academia Vampirilor”, în ciuda clişeelor cu vampiri

Updated: Sep 5


Fotografie din arhiva personală a autoarei

Mă aflam în spital, lipsită de orice ocupaţie şi grijă. Asta oarecum, deoarece eram îngrijorată de starea mea de sănătate, însă veţi afla de ce în următorul articol. Doctorii m-au îndrăgit din prima, poate pentru că eram cea mai mare dintr-un spital predominant pentru copii, dar şi pentru firea mea extrem de sarcastică şi glumeaţă. Aşa că, într-o zi, doamna doctor chirurg mi-a adus un braţ plin de cărţi, aşezate în ordine. Mi-a zâmbit cu subînţeles şi mi-a spus că îmi va plăcea foarte mult unul dintre personaje.


Am privit sceptică seria, considerându-mă prea matură pentru asta şi fiind total sătulă de ideea de clişeu. Văzând totuşi interesul ei, i-am mulţumit şi am hotărât să le dau o şansă, deoarece dacă o femeie la treizeci şi ceva de ani aprecia seria, sigur puteam şi eu. Nu avea cum să fie un kitsch, cel puţin nu 100%.


Ei bine, seria începe cu Rose şi Lisa, care au o legătură cel puţin profundă şi supraomenească. Lisa este o prinţesă moroi (vampiri buni, de obicei din familii regale) iar Rose este gardianul ei, un dhampir (jumătate om, jumătate vampir). Cele două fugiseră de la Academia Sf. Vladimir, iar la întoarcerea lor forţată toţi ceilalţi s-au arătat nemulţumiţi. Ceea ce nu înţelegeau ei era faptul că Rose putea pătrunde în mintea Lisei, ceva nemaivăzut de secole întregi.


Ca în orice altă şcoală, ele au întâmpinat răutate, invidie, bârfă şi multe alte obstacole. În schimb, lupta cea mai grea este aceea de a apăra moroii de strigoi, care sunt vampirii răi. Apar în peisaj şi alte personaje care schimbă cumva povestea în romance şi dramă, iar apoi în ceva amestecat cu un soi de comedie.


Trăiam, în felul meu, cam ceea ce trăiau ele, iar asta mă făcea să înţeleg altfel volumele.

Ce m-a impresionat pe mine şi m-a făcut să termin seria a fost chiar legătura intensă dintre cele două fete. Într-un fel sau altul, aceasta devenea şi o piedică, dar le şi ajuta de multe ori, deşi ea nu era reciprocă. Lisa nu putea intra în mintea lui Rose, chiar dacă îşi dorea iniţial acest lucru. În sinea mea, am făcut o corelaţie între legătura lor şi relaţia dintre mine şi mama mea. Cât m-am aflat în spital, această relaţie a devenit atât de puternică încât mama simţea de fiecare dată când eu aveam dureri, la fel cum li se întâmpla şi lor. Trăiam, în felul meu, cam ceea ce trăiau ele, iar asta mă făcea să înţeleg altfel volumele. De altfel, dacă le-aş fi citit pe la 12 ani, n-aş fi înţeles aproape nimic. Deci, dacă ştii să găseşti un punct optim din care să priveşti povestea, vei putea empatiza foarte uşor cu multe dintre personaje. De asemenea, intrigile sunt complexe şi bine ordonate cronologic, descrierile nu sunt pretenţioase; per total, sunt foarte uşor de citit.


Abia când am ajuns la al treilea volum, am înţeles ce personaj era absolut minunat şi cu cine mă asemănam. Era un personaj atât de simplu format şi, totuşi, atât de complex, încât nu-mi dădusem seama până atunci că urma să fie preferatul meu. L-am îndrăgit cu toată fiinţa mea după ce i-am descoperit caracterul şi motivele din spatele acţiunilor sale. Deşi mulţi l-ar considera antipatic, dacă pătrunzi în esenţa romanului, vei afla mult mai multe decât este vizibil.


Pe de altă parte, luăm în considerare că, în ficţiune, pot fi prezentate şi probleme reale; oricât ne-am trage de şireturi, ştim deja că aceste lucruri se întâmplă şi în viaţa reală.

Am avut şi părţi care nu m-au atras prea mult, precum diferenţa de vârstă dintre cuplul cel mai cunoscut al romanului. Era deja un motiv pentru care iniţial nu puteau fi împreună, iar acesta a fost doar un adaos puțin inutil şi oarecum deranjant. Pe de altă parte, luăm în considerare că, în ficţiune, pot fi prezentate şi probleme reale; oricât ne-am trage de şireturi, ştim deja că aceste lucruri se întâmplă şi în viaţa reală. Ea minoră, el major, vă sună cunoscut? Oricum, aici e altceva şi ideal ar fi doar să nu îi luăm exemplu. Am reuşit să mă bucur de serie în ciuda acestui lucru, totuşi.


Părerea mea este că această serie este complet diferită faţă de Twilight. Mă bucur că am lăsat prejudecăţile de la acele cărţi deoparte, căci de această dată am fost plăcut surprinsă. Felul autoarei de a povesti chiar şi romantismul (care, apropo, ajunge pentru trei persoane şi jumătate) este incredibil de calm şi reuşeşte să păstreze perspectiva narativă subiectivă a unui singur personaj, ceea ce am întâlnit destul de rar în genul acesta de cărţi.


Oricum, măcar de dragul anilor 2010 sau dacă vă plictisiţi imens, vă recomand să citiţi cu multă răbdare această serie. Posibil să fie unele părţi care să vă facă să lăsaţi cartea din mână, dar consider că merită o şansă. Eu cred că nu veţi regreta, mai ales dacă vă plac dramele!


Locul unde ideile tinerilor prind viață.

©2020 by KULT. All rights reserved.

0773 123 246