Poveștile pe care le spunem sunt poveștile pe care le trăim.

Devino colaborator și schimbă lumea cu a ta.

De ce suntem obosiți la 20 de ani?

De câte ori nu ai încercat să le explici părinților tăi sau celor apropiați că, deși ești în floarea vârstei, te simți epuizat sau copleșit de presiunea cotidiană?

Da, ai verbalizat de câteva ori, însă nu ai reușit să te faci înțeles (asta dacă ești la fel de ghinionist ca mine). Cel mai probabil, ai primit un răspuns tăios asemănător cu acesta: „Lasă prostiile!


Ei bine, este această oboseală prezentă în rândul tinerilor sau este doar un mit? Cunoscută drept o stare fizică și mentală, recunoscută prin lipsa motivației sau a energiei, oboseala, care pare un „obiectiv” greu de atins atunci când ești tânăr, se instalează șiret după o experiență extrem de tumultoasă sau după mai multe episoade în care am lucrat intens.


Nu acest aspect va fi „bau-bau-ul” articolului, ci sora vitregă, latura emoțională, care pare că „nu mai trece”.

Din când în când, un tânăr exclamă că se simte din ce în ce mai extenuat, deși nu a bifat multe pe ordinea de zi, iar aceasta se întâmplă nu pentru că „populația fragedă” a societății întreține o familie, se preocupă de gospodărie, de taxe și de impozite, ci dintr-o serie de motive ce urmează a fi explicitate:


1. Teoria bate practica: Fii sincer și răspunde-ți la o întrebare: Care dintre următoarele este cultivată excesiv în decursul anilor școlari: practica sau teoria? Exact! Firește, excepție de la regulă fac profilurile vocaționale. Totuși, ce are de-a face acest aspect cu starea de slăbiciune? Nimic mai simplu. Ne chinuim să memorăm concepte, fraze, ipoteze care, cel mai probabil, nu ne vor lumina viața în vreun fel. Lăsați-mă să vă explic. După sesiunea din primul an de facultate, recunosc că eram foarte, dar foarte recunoscătoare că aveam doar 19 ani.


Puteam face față stresului, programului de somn cu mult mai scurt, eforturilor și plânsului în pernă din acea perioadă în timp ce mă strofocam să rețin o listă întreagă de regi și domniile lor, pe care de-abia așteptam să o șterg din minte odată ce voi părăsi sala de examen. Nu mă simțeam copleșită de lipsa somnului, ci de amalgamul de informații și teorii cu care eram împresurată. Eram zbuciumată și liniștea părea un ideal imposibil. Mai mult, nu era vorba doar de un examen, ci de o adevărată avalanșă, iar ca bonus, mai veneau la pachet superficialitatea profesorilor, orele în care ne așteptam rândul pe hol și drumul de întoarcere către casă. Ce soluție există? Avem nevoie de momente de respiro. De confirmare a faptului că suntem tineri și ar trebui să ne bucurăm de ce am ales să studiem, nu să dormim cu groază noaptea.


2. Standardele societății puternic intensificate de social media: De câte ori nu ai deschis internetul și ai observat după nici cinci minute de scroll acea constituție impecabilă la care râvnește toată lumea? Mai cu seamă, „femeia perfectă” sau „bărbatul perfect” care, evident, nu există. Platformele de socializare, însă, televizorul și cu toate celelalte surse mediatizează această imagine, reducând semnificativ stima de sine în rând celor care sunt încă la o vârstă fragedă. Care sunt efectele vizavi de ceea ce se promovează actual?


Există următorul scenariu: adopt un regim strict până ce voi atinge un număr de kilograme, fac o schimbare de look, apelez la tot felul de artificii.... până când?

Dacă nu mă voi iubi nici așa? Încotro? Alte principii, reguli și strictețe? Este un drum nemărginit care nu stârnește fericire. Cum rezistăm? Încrederea se câștigă în timp, alături de oameni cu care împarți clipe memorabile, să-ți creezi propriile amintiri de care să te bucuri mereu. O viață trăită frumos, cu încrederea de a te bucura de micile plăceri fără a arunca un ochi pe internet, unde se promovează doar chipuri lipsite de imperfecțiuni.


3. Incertitudinea viitorului: A avea o familie și copii la vârsta studenției este de domeniul trecutului, ceva ce aparține de generația ‘60-70. Astăzi, tinerii prioritizează cariera, studiul, călătoria și cunoașterea de sine. Remarcant este că, odată cu apariția ierarhizării, suntem mai determinați să muncim pentru scopul nostru, dar când eșuăm, deseori suntem prea aspri și nu ne mai iubim. Apare neîncrederea. Ce se va întâmpla mâine?


Voi lucra în domeniul pe care am ales să-l studiez? Cum au reușit alte persoane să-și îndeplinească obiectivele? Ce e de făcut? Respiră. Toți cei care au avut succes și s-au bucurat de el, au început prin a avea răbdare. Dacă e nevoie, înaintează milimetru cu milimetru, studiază în ritmul tău, muncește și ia decizii cum crezi că e mai bine și, în ultimul rând, nu renunța. Lucrurile bune apar în viața celor care nu se dau bătuți indiferent de dificultăți. Sună dur, dar este real și rezultatele apar întotdeauna dacă „rotițele” sunt puse în mișcare.


Suntem obosiți să ne încredem în visuri, dorințe și „va fi bine”.

Cred că singura noastră evadare ar consta în imunizarea față de „torturile” zilnice și adoptarea unei atitudini cât mai pozitive care să ne redea „strălucirea eternă”, însă lucrurile mari, se construiesc în timp, prin trudă, prin dorința de a evolua și de a renunța la a ne închide în noi (o acțiune păcălitoare, cu rezultate devastatoare).

Subscribe

Mulțumim!

Ce-ți recomandăm