Poveștile pe care le spunem sunt poveștile pe care le trăim.

Devino colaborator și schimbă lumea cu a ta.

„Euphoria” și refuzul de a simți oroarea vieții



TW (trigger warning): abuz, consum de droguri, sănătate mentală.


Nu-mi amintesc exact, însă am impresia că prima oară când am auzit de Euphoria a fost pe Facebook (printr-o reclamă HBO GO care promova serialul în sine), ori prin cadrul unui tweet transformat în meme. Din această cauză, părea suspect și nu prea, în același timp, pentru că era mediatizat și părea ceva comercial, dar lumea care-l urmărise îl recomanda destul de mult. Ceea ce mi-a atras atenția într-un sens pozitiv a fost faptul că în serial juca, pe lângă Zendaya, Hunter Schafer, o persoană trans. Și, culmea culmilor, avea și rolul unei fete care era trans, ceea ce m-a șocat și încântat în același timp. Nu-mi făcusem deloc timp, din iunie până în septembrie 2019 (moment în care am început să vizionez serialul), să caut niciun fel de detaliu sau să văd vreun episod. După câteva luni, mi-am făcut curaj să îl vizionez împreună cu colega mea de cameră din Helsinki și sunt de părere că experiența Euphoria ne-a ajutat să ne apropiem mai mult, având în vedere câte probleme s-au prezentat în cele 8 episoade.


Era prea șocant pentru ei ce se prezenta cu atâta seninătate în serial.

Am întâlnit persoane care spuneau că Euphoria este o porcărie, deși ei erau fani Riverdale sau poate Netflix în general. Și nu, nu vreau să le judec sau să le acuz că nu au gusturi bune. Totuși, mi-am dat seama de ce spuneau așa ceva. Era prea șocant pentru ei ce se prezenta cu atâta seninătate în serial. Le era greu să accepte că lucrurile de genul acesta se întâmplă, poate nu neapărat în Statele Unite, dar se întâmplă și este înfricoșător. Poate au omis dintotdeauna faptul că nu trebuie să fugim de așa ceva, ci trebuie să învățăm și să acceptăm ce se întâmplă în jurul nostru.


Totodată, aș vrea să adaug o ultimă mică remarcă: persoanele respective erau prea „stabile mental”, absolut simple, ca să înțeleagă lupta lui Rue sau ale celorlalte personaje cu bolile mentale sau lumea în care trăiesc. Deci, era evident că se simțeau incomod vizionând, făcând abstracție de toată nuditatea și vacarmul psihologic adăugat.


Urmează să vorbesc mai puțin despre acțiune și mai mult despre ce ilustrează serialul, dar și personajele sale, așadar, vă invit să urcați în vagonul psihedelic și misterios al acestui serial. Ar fi multe cuvinte de spus și adăugat legat de tot ce voi vorbi, însă nu mi-ar ajunge nici măcar capacitatea unei teze de doctorat, deoarece orice amănunt poate fi interpretat subiectiv, iar în asta ar consta un prim farmec al serialului.


Prima vizionare


Am descărcat serialul și l-am urmărit cu Ana, ca să vedem care era treaba cu el și de ce așa de multă lume îl lăuda în stânga și-n dreapta. Totul se desfășoară într-o atmosferă ireală, retro, psihedelică, fiind înfățișat așa de frumos, încât nici nu poți conștientiza că e inspirat din realitate. Fiecare cadru, fiecare ținută sau makeup look, de asemenea, sunt superbe. Inițial am rămas puțin șocate la prima apariție a unui organ genital pe ecran, dar ne-am dat seama că nu asta trebuie să ne lase perplexe, ci gândirea lumii în sine. În primul episod, un citat mi-a atras atenția la maximum: „Știți ce mă înfurie la lumea asta? Mereu se află secretul murdar al cuiva. Indiferent dacă e J Law sau Leslie Jones, lumea zice: Dacă nu vrei să ajungi acolo, nu fă poze nud! Scuzați-mă, știu că voi depindeați de flori și de permisiunea tatălui, dar e 2019 și, dacă nu ești amish, pozele nud sunt moneda iubirii. Așa că mai bine certați-i pe nemernicii care au creat site-uri cu parolă pentru fetele minore.”


Ne-a făcut să conștientizăm că trăim într-o lume diversificată, dar în mare parte murdară și meschină, mai ales dacă ești fată sau un băiat care nu e în rând cu lumea. I-am cunoscut pe Rue, Maddy, Kat, Jules, Cassie și Lexie, dar și pe McKay, Nate și Fezco, în contextul unei suburbii americane din anul 2019. În rândul fiecăruia am identificat ceva cu care rezonam, având în vedere că facem parte din aceeași generație, deși locuim în colțuri ale lumii diferite.


Rue e dependentă de droguri, orfană de tată. Jules e trans și se hipersexualizează, detașându-se emoțional, ca să se poată accepta pe sine, dezvoltând o tulburare de personalitate. Maddy e blocată într-o relație toxică. Cassie e abuzată de lumea care o înconjoară, în special de iubitul ei care încearcă să o înțeleagă, și rămâne însărcinată. Kat încearcă să fie ceva ce nu e și-și caută validarea prin metode neortodoxe. Lexie e prinsă într-o familie subjugată de vicii și e martoră la procesul de autosabotare al lui Cassie.


...toți sunt influențați de părinții lor sau de ce li s-a întâmplat rău sau bun încă din copilărie.

McKay încearcă să ajungă jucător de fotbal american profesionist, conform așteptărilor tatălui său, dar eșuează și, pe lângă toate acestea, are parte și de experiențe cu rasismul. Povestea lui mi-a adus aminte de cea a lui Jackson din Sex Education. Nate pare a fi personajul negativ, căci are probleme ce survin din relația cu tatăl său, ajungând a șantaja multă lume și a controla agresiv pe cei din viața lui. Din toate cele menționate, un lucru este cert: toți sunt influențați de părinții lor sau de ce li s-a întâmplat rău sau bun încă din copilărie. Astfel, de la daddy issues la mommy issues sau chiar boli cronice sau mentale nu este cale lungă. Caracteristicile acestea fac ca personajele să pară foarte reale.


Multitudinea de culori, îmbinate armonios, ca într-un vis, iar background-ul muzical realizat de Labrinth ne-a transpus în lumea euforică a lui Rue. Nu ne mai puteam dezlipi de ecran, deși ne uitam în miez de noapte, trebuia să terminăm serialul și să vedem ce se întâmplă cu toată lumea. Sinceră să fiu, la un moment dat, chiar mă simțeam și eu euforică urmărind, datorită senzației onirice a tot ce se întâmpla. Fiecare trip al lui Rue lua altă formă, ecranul se rotea, iar personajele pășeau într-o altă lume, chiar și pe tavan și culorile și luminile se disipau și se intensificau, odată cu ruperea de realitate.



A doua vizionare


La a doua vizionare, am încercat să fiu mai obiectivă. Da, îl uram pe Nate, dar eram curioasă să văd de ce ajunsese să fie cel mai dizgrațios dintre toți. Sărisem peste anumite detalii, precum faptul că ceea ce descoperise despre tatăl său i-a marcat felul în care privea fetele și băieții, dar și felul în care se vedea pe el însuși. Scenele din vestiarul echipei de fotbal sunt cruciale. Nate a internalizat ceea ce simțea până când ceea ce a erupt s-a transformat în homofobie pură și toxicitate masculină manifestată violent, atât față de Maddy, dar și față de ceilalți.


Conform multor teorii controversate, Nate a prezentat de foarte multe ori apucături de psihopatie (modul în care manipula oamenii din jur, accesele violente și felul în care se folosește de orice lucru imoral pentru a-și atinge scopurile), probabil totul fiind ereditar. Cu toate acestea, cazul lui nu poate fi generalizat, căci dacă te forțezi să îți ascunzi sentimentele, nu înseamnă neapărat că le-ai distrus. E greu să le confrunți și indicat ar fi să le exprimi, e singurul lucru care ajută, chiar dacă doare.


Am observat cât de greu le este tuturor să supraviețuiască, în diverse contexte: Rue în mintea ei, Jules în lumea care nu o acceptă decât ca pe o fantezie sexuală, Nate în ochii tatălui său, iar Fezco în societate (fiind nevoit să fie dealer ca să-și întrețină financiar familia). Lista poate continua la nesfârșit. Și, la un moment dat, fiecare dintre ei a apelat la droguri, deși Rue s-a agățat cel mai mult de ele și este blamată pentru asta de către cei din jur.


Totodată, am băgat de seamă cum muzica de pe coloana sonoră se plia pe ceea ce simțeau celelalte personaje. De asta rămâneai fascinat și puteai empatiza mai ușor cu fiecare. Faptul că Rue e naratorul și că, totodată, se expune și recunoaște ce persoană oribilă este din pricina dependenței sale și a alegerilor pe care le-a făcut și le face, nu poate decât să te emoționeze. Ne este greu să o înțelegem întru totul, dar o înțelegem. Și noi am fost la acel nivel, poate de cele mai multe ori.


„Nu suntem într-o carte de-a lui Nicholas Sparks”.

Fiecare acțiune a fiecărui personaj are efectul bulgărelui de zăpadă, mai ales că toți par a fi conectați între ei. Dacă cineva face ceva greșit, consecințele se vor răsfrânge ori asupra lui, ori asupra celorlalți. De la abuzuri (emoționale și fizice), la gaslighting, la șantaj, la hărțuire sexuală în contextul petrecerilor, la sarcini nedorite, la presiuni din partea băieților care nu se pot abține, la vicii care par să te facă să treci mai ușor peste un eveniment traumatizant, totul se leagă. Nu poți să nu te simți inconfortabil când una dintre fete e forțată să facă ceva ce nu vrea, actul sexual fiind doar o formă de a-și manifesta puterea și plăcerea. „Nu suntem într-o carte de-a lui Nicholas Sparks”, spunea Rue, iar asta se poate reflecta în multe dintre scenele pomenite. Dragostea e portretizată ca fiind toxică, neînchegată, reală, iar atunci când cauți un pattern pentru ce se întâmplă, apar părinții personajelor în cadru și înțelegi ce se întâmplă.


Revizionând, am înțeles mai bine legătura dintre depresie și manie, dar totodată și atracția spre toxicitate, narcisism sau egocentrism. Fiecare personaj ilustrează o chestiune psihologică, ori extremistă, ori vagă, dar cert este că serialul trage un semnal de alarmă în legătură cu sănătatea mentală. Totodată, am înțeles mai bine de ce „sexualitatea e un sceptru” („Nimeni nu e întru totul heterosexual sau homosexual.”).


Viața fiecărui personaj apare în intro-ul fiecărui episod și astfel ajungi să le înțelegi mai bine acțiunile, deși sunt greșite și șocante. Totul are o rădăcină și nu ar trebui învinuit nimeni, niciun părinte, nici copiii, dar doare când realizezi că Maddy nu vrea să ajungă ca mama ei, de aceea rămâne cu Nate sau că biata Cassie vrea doar să fie acceptată și iubită, dar băieții o exploatează și-și bat joc de ea. Mulți se hipersexualizează ca să-și caute validarea propriului sine sau pe a celorlalți, iar mediul social îi încurajează să o facă, deși, în același timp, sunt considerați cu moravuri ușoare pentru așa ceva. Indiferent de ce ai face, toți te judecă. Dacă ești virgină, ești o mironosiță, dacă nu mai ești și fostul tău postează un videoclip cu tine de care nu știai, ești ușuratică și lista poate continua… E nedrept, amar, dar e realitatea în care trăim.


Finalul m-a lăsat la fel de crispată, dar am fost bucuroasă să continui firul poveștii cu cele două episoade speciale lansate recent. Totul a fost imprevizibil, deci nu știam mai exact la ce să mă aștept. Primul episod a apărut în decembrie și al doilea va apărea în ianuarie, iar singurul lucru pe care îl pot spune că aveam cu toții nevoie de niște explicații intrinsece din perspectivele lui Rue și Jules.


În final, crezi că universul Euphoriei reprezintă generația Z? Și dacă da, în ce context te regăsești?



Subscribe

Ce-ți recomandăm

bun.png

Despre KULT

Susține-ne

Ce facem

Pentru tineri

Subscribe

Subcribe

Contact

0773 123 246

©2021 by KULT. All rights reserved.