Există socializare pe rețelele sociale?


Adesea mă trezesc uitându-mă vag înspre televizor, deşi el nici nu este deschis. Cu cât îmi adâncesc privirile către el, cu atât îmi dau seama de singurătatea în care am ajuns, iar aici nu mă refer doar la mine. Majoritatea ne holbăm la telefon, laptop şi alte dispozitive de ultimă generaţie. Facem kilometri întregi cu degetul dând scroll pe reţelele sociale. Facem şi muşchi la degetul mare. Ni se umflă venele de pe tâmple când căutăm o postare un pic mai interesantă.


Tehnologia stă în ADN-ul generației noastre și al celor viitoare. Aceasta joacă un rol esenţial pentru că ne-am născut cu ea, iar dacă am fi nevoiţi să ne adaptăm unei lumi fără internet, ne-am descurca oribil. Ne bazăm pe ea, marile companii precum McDonald’s sau Taco Bell au ajuns în punctul în care să încerce folosirea Snapchat-ului pentru recrutarea tinerilor. Pur şi simplu nu ne putem dezlipi de comunicarea prin intermediul tehnologiei.


A comunica înseamnă a avea lucruri în comun despre care să discutăm. Şi, totuşi, noi ce avem în comun? Faptul că tastăm frenetic un mesaj celui drag, în loc să ne plimbăm cu persoana respectivă, să împărtăşim sentimente şi trăiri? Pentru că eu, în fiecare seară de sâmbătă spre duminică, mă trezesc că umblu singură pe drum, neştiind cui să îi mai dau mesaj ca să iasă afară.

Ironic, suntem în 2020, anul în care numărul de persoane care vorbesc fluent limbajul emoticoanelor este mai mare decât acela al persoanelor care vorbesc fluent engleza. Şi, să fim sinceri, mesajele noastre sunt mai goale decât statuia lui David de Michelangelo.


Ultima oară când am vrut să ies afară, de bunăvoie şi nesilită de nimeni, am dat un mesaj de genul:



Şi am sfârşit prin a nu mai ieşi afară, pentru că persoana respectivă se juca League Of Legends şi nu putea lăsa meciul.

Majoritatea abia aşteaptă să vină weekend-ul, dar la mine e invers. Eu abia aştept să vină lunea, ca să pot vorbi pe holurile şcolii cu câţiva dintre prietenii mei. De altfel, doar atunci îi vezi că îşi fac planuri ca să iasă după ore, însă în weekend... Doamne fereşte, să nu care cumva să iasă careva din casă. Peste doi-trei ani vine bacul, nu se poate... Alții au dat bacul, mai bine ne pregătim pentru sesiune. Aşa că, hai să ne prefacem că învăţăm şi să stăm pe telefoane!

În cazul meu, fiecare zi e la fel. Sunt plecată de acasă de la 5:50 a.m. la 2:30 p.m., vin acasă, dorm, învăţ, iar apoi mai caut persoane cu care să ies într-o frumoasă zi de sâmbătă. Dar apoi încep să mă uit la TV, la seriale, însă fericirea celor din pătrăţoasa bucată neagră îmi aminteşte de singurătatea mea.


Arta publicităţii – cu minte sau „cuminte”?


După ceva timp în care mă plimb singură pe stradă, mă aşez pe o bancă şi îmi deschid Facebook-ul. Încep să dau scroll şi să dau peste tot felul de postări, reclame, conţinut sensibil şi live-uri cu muzică. Iar apoi, involuntar, din telefonul meu se aude tot live-ul ăluia, deşi eu nici nu am dat click pe acesta. Şi apoi dau de secţiunea Marketplace, unde apar tot felul de anunţuri cu maşini, vânzări la telefoane şi chiar şi hamsteri. În regulă, de când am ajuns eu pe OLX?


Dacă ar fi să găsesc o altă problemă la site-urile de socializare (doar că fără socializare, iată unde bat apropo), ar fi aceea că utilizatorii nu generează destul conţinut motivant pentru umplerea golului provocat de publicitate. Desigur, câteodată mai are loc câte un eveniment din viaţă, o logodnă sau cineva îşi aniversează anii de prietenie pe Facebook sau, poate mai rău de atât, cineva pune un status despre cât de trist este el. Cel mai bun status posibil este acela format numai din emoticoane, de preferat, ceva care să transmită un mesaj profund... Tocmai de aceea mulţi dintre noi renunţăm la Facebook şi ne apropiem tot mai mult de Instagram, Snapchat şi Whatsapp.


Quality content


Îmi ridic capul din telefon. Mă uit în sus, apoi mă uit la vârfurile picioarelor şi iarăşi înspre cer. Am impresia că, încercând să ne facem remarcaţi pe internet prin fotografii deşucheate şi să dăm dovadă că noi ne distrăm pe o plajă, cu ochii-n telefon, nu la soare, noi vom dispărea în viaţa reală. Ne vom evapora către culmile înalte ale munţilor şi ale văilor, măcar aşa să le vedem şi noi cu adevărat. Oare când vom învăţa să preţuim fiecare moment în care dăm nas în nas cu cineva? Când vom schimba mai mult decât două vorbe pe care acum le supranumim „discuţii”? Pentru că, vedeţi voi, limbajul Facebook are consecinţe în viaţa reală. Măcar din serialele la care ne uităm la ore târzii să învăţăm să vorbim, să gesticulăm, să punem întrebări. Şi, bineînţeles, să simţim tot ce poate fi trăit.


De ceva timp, Facebook încearcă să-ţi reintroducă, prin intermediul amintirilor, momentele în care scriai pe wall-urile prietenilor şi când postai filmuleţe în 144p. Totuşi, ce vedem când deschidem clopoţelul cu notificări? O persoană complet necunoscută te invită să apreciezi pagina ei cu makeup, alerte de pe grupul de meme-uri proaste din care ai uitat să mai ieşi şi arhicunoscutul „Cutărescu a adăugat un comentariu la postarea X”, pentru că odată ce ai comentat şi tu, ţi se activează notificările pentru postare. Astfel, singurele notificări din bara telefonului sunt doar cele de pe Facebook, cererile de urmărire de pe Instagram şi, probabil, o notificare de memorie plină din cauză că eşti pe un grup pe Whatsapp unde se trimit meme.


După ce îmi aşez eşarfa răsucită de 4 ori în jurul gâtului şi legată la capete pentru a nu o pierde, mă ridic încet de pe canapeaua cu şezutul rupt. Aveam o curbatură de parcă alergasem până la AFI Ploieşti. Fără adidaşi. Pe tocuri. Nu pe autostradă, ci pe câmp. Atât de obositoare se dovedeşte a fi singurătatea? Ei bine, nu; statul degeaba într-un loc, fără să-ţi mai întorci capul într-o parte şi-n alta provoacă aceste dureri. Şi când devii un zombi ce stă crispat pe o bucată de canapea (partea întreagă, de preferat), apar şi singurătatea, solitudinea, izolarea. Mai trimit pe Whatsapp un mesaj pe grup, să văd dacă iese cineva afară. Evident, însoţit de un emoticon cu mâna-n bărbie care se gândeşte în stilul Winnie The Pooh. Un anume Aiurel îmi răspunde sec: „E târziu, fix acum te gândeşti să ieşi afară?” - şi de-aici m-am pierdut cu totul. Eram afară de aproape trei ore, stătusem în frig până am făcut ţurţuri la nas şi promoroacă pe sprâncene.


Cultură sau ipocrizie?


Problema mea cu reţelele de socializare este că majoritatea internauţilor folosesc aceste reţele tocmai pentru a se arăta în felurite ipostaze, la petreceri, la mare şi la nunţi, deşi acolo nu ştie nimeni ce înseamnă distracţie. Toată lumea vrea să pară că are o viaţă de model – şi întocmai, se comportă de parcă ar fi de pe coperta Cosmopolitan –, dar uită de discuţii şi de socializarea în sine. Dacă şi tu mergi la petreceri doar ca să-ţi dai check-in la „Ziua Izabelei” (asta ar fi una dintre glume), ia un ciocan şi loveşte tare de tot telefonul/laptopul cu el; vor apărea instant 1000 de like-uri la poze.


Pornesc spre casă, şchiopătând din când în când din cauza amorţelii din picioarele mele. Încerc să mă reaşez în real, pentru că escapada aceea în virtual, ireal şi ficţiune îmi declanşase tot felul de iluzii. Afară – pustiu. Ajung acasă – iar pustiu, mama era plecată la cumpărături. Şi aşa am ajuns să îmi trântesc corpul pe suprafaţa patului şi să meditez asupra a ceea ce se întâmplase. Mă dureau ochii de la tot ceea ce văzusem.

Înainte, dacă erai prost la tine în sufragerie, aflau părinţii, apropiaţii şi câţiva vecini. Internetul nu ajută deloc în privinţa asta, ba chiar mai mult, ne promovează „cultura” pe care noi ne-o îmbunătăţim cu citate precum „Poţi să te askunzi dar nu te poţi askunde”. Hai să ne dăm silinţa să folosim gramatica pe care o ştim din şcoală şi acolo, dacă în viaţa reală tot nu vorbim. Nu trebuie să pară că am terminat trei facultăţi, două masterate şi ne-am şi angajat în domeniul primei facultăţi, dar măcar să facem să pară că am terminat clasa I.


Aoleu, ce-am pus aseară la Story!


Încă o experienţă pe care am avut-o cu social media şi care a fost destul de neplăcută a fost la sfârşitul anului 2018. Ideea e că pe vremea aceea aveam un prieten cu care m-am hotărât să-mi fac Revelionul, aşa că am mers în oraş împreună cu familia lui să vedem artificiile.


As a fun fact, formatul Stories a întrerupt imaginile statice, astfel că secvenţele din timp real din vieţile utilizatorilor dau o atmosferă mai relaxată aplicaţiilor. Atât firmele, producătorii, cât şi consumatorii profită la maximum de această caracteristică, folosită în continuare şi astăzi. Dezavantajul – presiunea de a posta în cele mai importante momente ale vieţii, astfel că întrerupi momentul pentru lumea virtuală.


Eram în Piaţa Daciei, locul unde se organizează o mulţime de evenimente din Buzău, mă bucuram în sfârşit că o să-l văd pe Liviu Teodorescu PE GRATIS. Începe numărătoarea; stăteam lângă prietenul meu şi mă pregăteam să-mi scot telefonul ca să pun la Story artificiile, dar m-am răzgândit şi l-am lăsat în buzunar ca să nu stric momentul. Dar când m-am întors spre iubitul meu, îl aud urlând înspre telefon „Trei, doi, unu!” spre ecran, ca la sfârşit să mă sărute tandru pe obraz în timp ce toată lumea chiuia. După asta, a continuat să filmeze cerul înflăcărat şi să mănânce porumb fiert, conservat şi reconservat şi reîngheţat pentru Revelion.

Aşa s-a stricat toată imaginea mea despre acel eveniment, numai din simplul fapt că m-am simţit deconectată de lumea înconjurătoare şi, mai ales, de el. Mereu mă întreba dacă simţeam cu adevărat bucuria pe care o simţea şi el, întrucât era primul nostru Revelion împreună. Detaşarea aceasta de real, în care punem ecranul între noi şi ceea ce se petrece cu adevărat, dăunează relaţiilor cu persoanele apropiate şi pot afecta chiar şi amintirile.


Răspunsul la întrebarea (retorică) din titlu: nu prea mai există socializare. Sunt destul de mulți factori la mijloc și poate că nu mai există o comunicare bună, cu atât mai puțin pe internet. Aşa că, dragii mei, comunicaţi cu oamenii din jur, folosiţi reţelele de socializare în favoarea voastră! Dacă nu puteţi aşa, luaţi o lopată, faceţi o groapă în pământ - sau veniţi cu autoutilajul, fiecare după puteri - şi aruncaţi telefonul acolo. Sigur vom găsi ce să facem şi fără el. "Because this is not real life. Get your guns up." (citat din descrierea piesei YellLow - BLVD)


Locul unde ideile tinerilor prind viață.

©2020 by KULT. All rights reserved.

0773 123 246