Poveștile pe care le spunem sunt poveștile pe care le trăim.

Devino colaborator și schimbă lumea cu a ta.

Mai bine taci și-ți vezi de treabă



Am fost dintotdeauna o persoană introvertită, calmă, la locul ei. Nu mi-a plăcut niciodată să mă cert sau să intru în polemici cu oamenii. Am fost un copil model, o elevă model, un om care a tins mereu spre perfecțiune. Dar cu ce scop toate astea?


De ce să taci când ai ceva de zis?

Provin dintr-o familie modestă, iar ai mei m-au crescut cum au putut mai bine. Mi-au oferit totul, de la bani până la educație. „Lasă-i să vorbească, nu te băga tu”, „Nu te pune la mintea lor că nu are rost”, „Întoarce tu și celălalt obraz” sunt câteva dintre replicile care mi-au marcat copilăria. Am învățat să tac și să fiu diplomată. Să vorbesc doar când e cazul și să las loc de bună ziua. Să fiu o persoană corectă și serioasă. Multe dintre sfaturile pe care le-am primit în copilărie m-au ajutat să devin ceea ce sunt astăzi, însă au venit la pachet și cu fricile de azi. De ce să taci când ai ceva de zis? Poate că aia e părerea ta și poate că vrei să te faci auzit. De ce să taci când ar trebui să-ți susții sus și tare ideile? Bineînțeles, pe tonul adecvat, fără a te folosi de cuvinte jignitoare și fără să trăiești cu ideea că ceea ce crezi tu e adevărul general.


Suntem oameni. Toți trecem prin diferite stări de-a lungul timpului. Toți avem păreri diferite despre lucrurile care ne înconjoară, dar faptul că eu îmi exprim părerea, care-i total diferită de ceea ce gândești tu, nu înseamnă că te atac sau că sunt mai deșteaptă decât tine. Ceea ce vreau să transmit e că fiecare om are dreptul de a-și spune părerea și de a nu fi judecat pentru asta. Ceea ce vreau să transmit e că adolescenții, copiii, tinerii ar trebui încurajați să vorbească. Să spună ce-i neliniștește, să spună ceea ce simt, să mărturisească când nu se simt în largul lor, să fie ascultați și înțeleși, să fie lăsați să-și formeze o personalitate, căci de acea personalitate vor avea nevoie toată viața.


Poate că uneori e mai bine să taci și să îți vezi de treaba ta, dar până la un punct. Cred că e mult mai sănătos să vorbești și să-ți spui asta. Să nu lași să încolțească în tine teama că nu ești suficient de bun pentru a vorbi, că nu poți face un lucru sau altul. Poți, doar că cel mai mare dușman al tău ești tu însuți și toate acele momente în care spui că nu ești în stare se vor transforma peste ani în frustrări care-ți vor afecta și starea de atunci, dar și relațiile pe care le vei stabili cu alți oameni.


Gândește-te puțin doar: dacă ai fi pe placul tuturor și nu ar mai avea nimeni nimic să-ți reproșeze cum ai mai putea să evoluezi?

Nu mai încerca să fii pe placul tuturor și străduiește-te să faci tot ce e mai bun pentru tine și pentru omul care vei deveni. Și hai să-ți spun ceva ce cred că deja știi: întotdeauna vor exista oameni care nu vor fi niciodată mulțumiți pe deplin de ceea ce faci sau ești tu. Și e cât se poate de firesc. Gândește-te puțin doar: dacă ai fi pe placul tuturor și nu ar mai avea nimeni nimic să-ți reproșeze cum ai mai putea să evoluezi? Criticile sunt importante în dezvoltarea personalității noastre, dar e necesar să știm cum să le asimilăm. Să luăm partea bună din ele și să vedem ce putem schimba la noi.


Cred că trebuie să fim principalul nostru zid de apărare în fața criticilor și să nu lăsăm să treacă dincolo de el decât ceea ce considerăm că poate fi constructiv. Chiar dacă pe moment ne simțim nedreptățiți, ele pot avea o influență primordială în formarea noastră. Important e să acceptăm și să ne gândim că poate observația pe care am primit-o nu vizează în mod direct persoana noastră, ci o acțiune cu care celălalt nu e de acord. Așa că te întreb încă o dată: dacă tu ai puterea de a alege ce să treacă dincolo de zidurile alea, de ce ai alege să-ți faci rău?


De ce ai alege să te închizi în tine și să dai satisfacție unor oameni cărora oricum nu le pasă? Gândește-te la asta și, te rog eu, gândește-te mai mult la tine. Acordă-ți mai mult timp. Încearcă să te înțelegi, să-ți înțelegi pornirile și sentimentele. Și să le dai glas. Nu le lăsa să mocnească în tine ca un foc, pentru că la un moment dat o să te ardă pe dinăuntru. Fii diplomat și respectuos, dar nu inhibându-ți gândurile și ideile. Exprimă-te, susține-ți punctul de vedere și caută tot timpul să iei ce e mai bun din fiecare situație. Fă-ți vocea auzită și nu te ascunde în spatele lui „mi-e frică să nu fie greșit” pentru că mai târziu vei fi pus în diferite situații și cel mai important lucru e ca tu să fii împăcat cu tine însuți. Pune întrebări și fii curios, ajută-te să te dezvolți frumos și dă tot ce ai mai bun din tine pentru a ajunge acolo unde îți dorești.


Așa cum ți-am spus anterior, nu e nimeni în măsură să te jignească și să te facă să te simți un om de nimic. Știu că va suna clișeic, dar crede-mă când îți spun că ești unic. Și poți face mult mai multe lucruri decât ai fi crezut vreodată. Trebuie doar să ai puțină încredere în tine și curaj să fii așa cum îți dorești, iar restul va veni de la sine. Eu sunt sigură că poți. Deci, tu ce motiv ai să te îndoiești de tine?


Subscribe

Ce-ți recomandăm

bun.png

Despre KULT

Susține-ne

Ce facem

Pentru tineri

Subscribe

Subcribe

Contact

0773 123 246

©2021 by KULT. All rights reserved.