Meditația - calea prin care poți ajunge la liniștea interioară



Deseori ai auzit vorbindu-se despre meditație și te-ai gândit la un grup de oameni chei, îmbrăcați în haine portocalii, în creierii munților. Sincer vorbind, și ei au același scop ca noi, liniștea interioară, dar se poate ajunge la ea și din dormitorul tău, pentru că ține doar de interior. O să mă refer la meditație pentru două tipuri de persoane, cele spirituale, și cele nespirituale, astfel încât să înțeleagă toată lume și să nu se simtă nimeni exclus.

Meditația ca exercițiu mental


În ultimii ani s-au făcut tot mai multe studii, tot mai multe cercetări când s-au descoperit modificările surprinzătoare în activitatea și structura creierului.

Practica pare să aibă numeroase beneficii din punct de vedere neuronal, de la mărirea volumului materiei cenușii, până la o conexiune mai bună între cele două părți ale organului vital.

Meditația încetinește procesul de îmbătrânire a creierului


Un studiu făcut de UCLA a descoperit că persoanele care meditează constant au o minte mai bine păstrată decât cei care nu o fac, pe măsură ce îmbătrânesc. Participanții care practicau tehnica timp de 20 de ani aveau mai multă materie cenușie – chiar dacă meditatorii noi aveau un volum mai redus în comparație cu ceilalți, diferența nu era așa pronunțată ca la non-meditatorii – asta însemnând că niciodată nu este prea târziu, indiferent de vârstă sau context.


Meditația reduce activitatea în ,,zona Eu’’


Una dintre cele mai interesante cercetări făcute de Yale University, a demonstrat faptul că meditația scade activitatea în creierul responsabil de puhoiul constant de gânduri a.k.a creierul maimuță. Această parte a minții noastre este activă când nu facem nimic special, sau când încercăm să adormim, iar de când aceste gânduri fugare sunt asociate cu tristețea și overthinking-ul, scopul este să fie reduse.

Meditația face exact acest lucru, scade nivelul de activitate al ,,creierului maimuță’’ și totodată crește abilitatea de a ne concentra asupra lucrurilor cu adevărat importante.

Meditația și antidepresivele - aceleași efecte


Legătura dintre mindfullness și depresie a fost demonstrată de un studiu efectuat de Madhhav Goyal și echipa lui. Ce au aflat ei, a fost că impactul meditației era la un nivel de 0.3 asupra psihicului uman, ceea ce poate părea destul de puțin.

Dar, antidepresivele au aceleași efect, ceea ce ne dă de gândit. De ce să cumpărăm și înghițim pastile, când ne putem trata gratis, cu mintea noastră?


,,O mulțime de oameni au impresia că meditația înseamnă să stai jos și să nu faci nimic’’, spune Goyal. ,,Dar nu este adevărat. Meditația este un exercițiu activ, care îmbunătățește puterea noastră de observație, iar diferite programe tratează asta în diferite moduri’’. Desigur, nu este un leac miraculos pentru boala secolului XXI, dar este o alternativă pentru ameliorarea simptomelor.


Meditația poate îmbunătăți părți cheie din creierul nostru


În 2011, Sara Lazar și echipa ei de la Harvard au descoperit faptul că meditația transformă structura creierului nostru printr-un experiment de 8 săptămâni. Candidații au urmat un program de relaxare și de eliberare a stresului, iar după terminarea acestuia aveau cu toții volumul cortexului mărit, cel responsabil memoriei și învățării. De asemenea, s-au observat modificări asemănătoare în zonele corespunzătoare controlului emoțiilor, iar în amigdală, cea care ne provoacă stres și anxietate, celulele nervoase erau în scădere.


Cu toate că poată părea un nimic niște schimbări de volum din creierul nostru, ne influențează direct starea generală de bine, într-un mod bun. Până la urmă, cine nu vrea să se simtă bine?

Meditația ca practică spirituală

Eu nu mă consider o persoană religioasă sau credincioasă, și cu toate astea meditez și practic yoga aproape zilnic. Am citit mai demult un articol care acuza meditația ca fiind un păcat și mi-a dat de gândit. Câte milioane de oameni nu beneficiază de aceste efecte doar pentru că au fost învățați că nu este bine? Nu sunt un mare preot sau budhist, nu sunt o mare personalitate sau oricine altcineva important, dar îți spun cu mâna pe inimă că meditația doar bine îți poate aduce.


Am învățat să renunț la toate amintirile neplăcute, la toate energiile negative, la momentele dureroase, înfricoșătoare, ca să mă pot bucura de restul. Am învățat să fac loc bucuriei, iubirii, mulțumirii, și încă sunt pe drum. Nu am terminat, mai am multe de cuprins, încă nu pot medita mai mult de 15 minute, dar încerc și încerc și încerc.


Cum o poți face tu? Dacă ți-a plăcut acest articol, am o rugăminte la tine. Intra pe video-ul de mai jos, fie dimineața sau seara, și ascultă în liniște. Fă asta azi, mâine, poimâine, iar dacă îți place, fă asta de acum înainte. Te va menține fericit, calm, și mai ales, creierul tău nu va îmbătrâni la fel de repede ca la ceilalți.


Meditează și iubește!


0773 123 246

  • YouTube

©2020 by KULT. All rights reserved.