Mental Health Awareness Day



Creierul e un lucru complex, unul care uneori poate funcționa îngrozitor de greșit. Personal, bolile psihice sunt mai greu de tratat față de cele fizice. De ce? Mintea, gândurile tale îți pot fi și propriul dușman, nu doar prieten, ce te pot ține încătușat în aceleași obiceiuri care încet, încet îți deteriorează obiceiurile, comportamentul normal.


E important să ne informăm cu privire la bolile mintale, deoarece, să fim realiști, oricare dintre noi ar putea suferi de una sau alta la un moment dat. Și dacă suntem totuși norocoși și nu ni se întâmplă asta, tot ar trebui să nu rămânem orbi la suferința celorlalți, să ignorăm sau să judecăm aspru ci și să încercăm să-i înțelegem, să fim empatici.


Să mai menționăm oare că e foarte interesant să citești așa ceva?


  • O poveste haioasă – Ned Vezzini

Pornind de la propria experiență a scriitorului, „O poveste haioasă" prezintă o săptămână din viața unui licean din New York in varsta de 15 ani, aflat de mult timp în luptă cu propria depresie și ajuns, în cele din urmă, la secția de psihiatrie a unui spital. Ca de obicei, ceea ce părea a fi o nenorocire (internarea într-un spital de nebuni), se dovedește a fi o experiență salvatoare și de maturizare. Timpul petrecut alături de alți oameni bolnavi îl ajută pe Craig să se stabilizeze, să-și înțeleagă mai bine suferința, dar și să rezoneze cu suferințele altor oameni. Spitalul reușește să-i ofere un mediu stabil și sigur, spre deosebire de mediul în continuă schimbare a lumii „din afară”, precum și o pauză de la toate activitățile cărora nu le putea face față și care-l aduseseră în starea de a fi pe punctul de a se sinucide.


Ne e mai ușor să facem față unui om bolnav fizic decât unuia bolnav psihic, iar dacă lupta pentru a învinge o boală fizică incurabilă ne transformă în eroi, aceeași luptă dusă împotriva bolii mintale continuă, mai degrabă, să ne stigmatizeze.


La început Craig își manifestase dorința de a găsi un leac rapid care să-l scape de toate problemele dintr-o dată, fără prea mare bătaie de cap, o schimbare care să-l facă bine. În final, iese din spital conștient că internarea a fost doar primul pas către vindecare, că depresia e o boală pe care o va duce cu el mult timp, dar că, atâta timp cât își conștientizează problemele și vorbește despre ele, există o șansă să se poată vindeca. Un alt aspect impornat este familia care i-a oferit sprijinul si suportul cuvenit, în timp ce grupul de prieteni, persoanele toxice, nu luau în serios această „supărare temporară”.


  • În mințile lui Billy Milligan – Daniel Keys

Pentru cei care au văzut sau auzit despre filmul Split, subiectul romanului lui Keys nu va fi o surpriză. Ambele spun povestea unei persoane care suferă de personalitate multiplă, având 23 de persoane care „locuiesc” în același corp, a 24-a fiind ceva mai specială.


Romanul, în schimb, spune povestea adevărată a lui William Stanley Milligan, zis Billy, care nu are nimic supranatural, ci doar o boală mintală care îi transformă complet viața. Scriitorul il invita pe cititor de la început să cântăreasca el însuți faptele și să decida dacă îl crede sau nu pe Billy.


Eu l-am crezut de la primele pagini, de la primele descrieri ale manifestărilor personalităților sale. Iar viața sa mi s-a părut atât de tristă, plină de confuzie și de durere, dar, mai presus de toate, de starea lui duală: e simultan incredibil de singur, dar și parte dintr-o familie/comunitate a propriilor personalități. E paradoxal, e aproape incredibil și e fascinant. Mi-e greu să nu arunc cu superlative în stânga și în dreapta pentru că mi s-a părut o carte perfectă.


  • Universul pe umerii tăi – Jennifer Niven

Autoarea abordează într-un mod sincer teme sensibile precum hărțuirea/bullying-ul, depresia și batjocura pe seama greutății. Jennifer Niven scrie o poveste complexă, profundă și emoționantă despre doi tineri ce poartă bătălii dificile atât cu propriile persoane, cât și cu lumea din jur. Într-un stil dulce și amuzant, autoarea transmite cititorului importante mesaje, încurajări și sfaturi.


Este o carte de neuitat prin protagoniști. Prin fata amuzantă și puternică, hotărâtă să facă față comentariilor urâte legate de greutatea ei, venite din partea persoanelor care refuză să privească dincolo de acest aspect și să o descopere cu adevărat. Iar la final tot ce iti ramane este sa empatizezi cu personajele, cat si cu povestile fiecaruia si sa indragesti cartea de-a-ntregul.





În societate nu ar mai trebui să fie un lucru tabu faptul că o persoană poate suferi de o boală mentală și că aceasta poate fi cauzată de la factori externi (grup toxic sau persoane toxice, mediu de lucru stresant etc.) până la factori interni (lucrurile pe care ți le spui care deși nu sunt adevărate, le crezi). Critica, sarcasmul ar putea fi înlocuite de bunătate, empatie, suport.


Iar doar pentru că o boală mentală nu își face apariția (nu se vede ca una fizică) când o persoană nu crede, asta nu înseamnă că nu există. Dacă trăiești cu o persoană care se confruntă cu așa ceva, se va observa zi de zi mici schimbări în comportament.


0773 123 246

  • YouTube

©2020 by KULT. All rights reserved.