Mica mea minune. Viciile. Depresia


Ce faci? Cum ești? Știu, știu, ai problemele tale, nu ai timp de prostiile mele.


Sunt aici ca să te susțin, ca să vezi că sunt deschis și știu ce înseamnă momentele grele, ca să te înțeleg și ca să te fac să zâmbești, nu ca să te judec, nici ca să te supăr. Sunt sigur că ai avut parte de destule critici. Să știi că indiferent de ce s-ar întâmpla trebuie să îți păstrezi speranța, iar personalitatea e unică, nu te compara cu ceilalți, nu te demoraliza. Stay strong! Don’t give up!


Să începem. Nu te rețin mult. Acum ceva timp, mai exact prin 2018, am ajuns pentru prima oară într-un orășel din Oltenia. Ca să-ți faci o idee, eu stau la aproape 200 de km distanță față de acel loc. Cum m-am nimerit acolo? Un prieten de-al meu mergea împreună cu părinții lui la o mănăstire din zonă și într-o zi s-a oferit să mă ia și pe mine. Eram într-un loc frumos, unde puteai admira stelele și puteai auzi greierii cântând.


Acolo erau mai mulți copii/adolescenți/oameni, dar pe mine m-a atras în mod deosebit o fată. Era drăguță și nu părea să o deranjeze prezența mea. Fiind mai mulți, am hotărât să ne petrecem noaptea afară. După câteva ore de stat sub lumina lunii ne-am prins de mână. O atmosferă superbă, ne priveam într-un mod special, eu o sărutam pe gât, ea mă strângea în brațe. După puțin timp, simțindu-mă destul de ciudat și fiindu-mi rușine să-i spun că o iubesc (pentru mine cuvintele „Te iubesc!” înseamnă foarte mult și au o încărcătură emoțională enormă), i-am șoptit „Te urăsc!”. Da, ai văzut bine, eram atât de dat peste cap încât am spus „Te urăsc!”, mi se părea mai simplu și asta este doar una din întâmplările ciudate cauzate de sentimentele mele pentru Mica mea Minune.


Oricum, această „primăvară” nu a durat prea mult.

Un alt moment care ne-a apropiat a fost acela când i-am luat inelul de pe deget și l-am purtat toată ziua, peste tot. Nu știu cum a părut, dar a înțeles perfect, știa că m-am îndrăgostit de ea. Uite așa a început povestea noastră complicată, plină de mister și de iubire.


Acesta este doar un rezumat al începutului, dar cred că ți-ai format o vagă idee despre ce a fost. Consider ceea ce s-a întâmplat o minune pentru că în acea perioadă nu eram în cea mai bună formă; îmi plăcea de o prietenă, ea nu mă plăcea, am fost destul de insistent, ea avea deja pe cineva… Aveam nevoie de iubire. Apariția ei în viața mea a fost ca un ghiocel în plină iarnă; vestea primăvara. Oricum, această „primăvară” nu a durat prea mult… Am tratat totul ca pe o experiență și am decis să continuăm fiecare pe drumul său. Distanța era mare, tentațiile erau pe măsură. Ne mai vedeam, dar rar. Flacăra se aprindea, dar nu avea cum să ardă la aceeași intensitate prea mult timp. Ea și-a găsit repede pe cineva, eu nu știam dacă mai plac vreo fată și pe lângă toate acestea am început să fac diverse lucruri mai mult sau mai puțin dăunătoare. La un moment dat, aprindeam țigările unor amici, nu știam cum se fumează o țigară; mă înecam dacă încercam mai mult.


A venit anul 2019, un an mai greu în care am pierdut niște persoane dragi… Deja adunasem destul de multe… Nici nu știu dacă apucăturile precum fumatul ocazional, vizionatul de filmulețe pornografice, masturbarea sau îndoielile mele privind orientarea mea sexuală erau cauzate de stres, de hormoni sau de alte aspecte. Uneori gândeam prea mult anumite lucruri, aveam diverse scene în cap cu persoanele ce erau în jurul meu, indiferent de sex, grad de rudenie sau vârstă. Aveam o stare ciudată. În timpul școlii, eram destul de ocupat cu diverse activități, eram obosit, aveam tot felul de regrete cauzate de certurile mele cu unele persoane, regrete legate de ceea ce făceam, regrete legate de ce aș fi putut să fac și nu am făcut… Toate aceste apucături, sentimente, gânduri, au persistat și s-au agravat până în vara anului 2020. Unele cred că încă încearcă să pună stăpânire pe mine. Aveam zile în care nu ieșeam, stăteam în pat, mâncam câte ceva, mă pierdeam între vicii, nu făceam duș, nu mă spălam pe dinți; nu eram într-o stare prea bună. Nici în momentul în care scriu nu sunt 100% bine, dar sunt mai okay. Nu știu ce crezi tu despre religie, dar eu pot spune că mă ajută credința în Dumnezeu, Îi mulțumesc pentru tot ce a făcut pentru mine și Îi cer iertare pentru greșelile mele. Pot spune că mi-a fost aproape… încă de mic… nu am crescut într-o familie plină de înțelegere… Tot ce am auzit, simțit, trăit, avea o încărcătură puternică. Trebuia să mă descarc într-un fel sau altul și să continui. În momentele grele am avut ocazia, cu ajutorul Lui, cred eu, să cunosc oameni minunați, ce au reușit să mă readucă, puțin, pe linia de plutire.


Inițial am crezut că totul se va întoarce la „normal”. M-am înșelat!

Revenind la anul 2020, am avut ocazia să trec din nou prin acel oraș aflat la 200 de km de mine. Mi-am revăzut Mica Minune. Atmosfera era foarte ciudată, știam că are un iubit, am încercat să fiu distant, dar n-am rezistat mult. Într-o seară ne-am uitat la un film, eram noi și încă doi prieteni (un băiat și o fată). Băiatul stătea între noi doi… Nu m-am pus lângă ea pentru că nu știam ce gândea (nu voiam să o pun într-o situație incomodă). După atât de mult timp în care nu ne-am văzut, eram în imposibilitatea de a-mi manifesta sentimentele. Aveam pregătite pentru ea niște versuri… Nu mă puteam decide dacă să i le arăt sau nu. Totuși, după ceva timp am început să discutăm. Fetele nu știau de treaba cu fumatul, au fost surprinse, nu au fost de acord. După ce s-au mai liniștit apele, i-am dat Micuței Minuni o scrisoare. I-am spus să nu o citească decât după ce se desparte de actualul ei iubit sau peste doi ani (nu voiam să le influențez prea mult relația)… Nu a ascultat. În următoarea seară am început să ne reapropiem... Am vrut să o sărut, dar m-am oprit, spunând că deja depășesc măsura (totuși, avea un iubit, oricât de mult aș fi vrut asta, trebuia să mă opresc). După ce am stat câteva zile împreună, a trebuit să plece… Inițial am crezut că totul se va întoarce la „normal”. M-am înșelat! Nu a trecut mult și a revenit pentru a mă vedea. A fost o zi superbă... Ne-am plimbat, ne-am îmbrățișat, iar la final de zi, ca un sfârșit minunat, sub o salcie, lângă un lac... ne-am sărutat…


Între timp m-am mai „calmat”. Am mai vorbit cu câte cineva, m-am mai descărcat puțin, iar acum îți împărtășesc și ție ce am trăit. Sunt un om, greșesc, cei ce vor, n-au decât să judece.


Mulțumesc dacă ai citit până la capăt. Aștept să îmi spui cum te simți, iar dacă ai vreo problemă sunt aici ca să te susțin. Ai grijă de tine! Ai grijă de cei din jur! Nu fii indiferent! Iubește! Nu uita să râzi! Ai încredere în tine!


0773 123 246

  • YouTube

©2020 by KULT. All rights reserved.