Poveștile pe care le spunem sunt poveștile pe care le trăim.

Devino colaborator și schimbă lumea cu a ta.

Podcasturi românești pe care să le asculți în 2021

Unul din cele mai bune lucruri cu care să-ți ocupi timpul când stai în trafic sau când faci curat este să asculți un podcast.


Da, mulți dintre noi ascultăm muzică, dar podcasturile sunt mai mișto pentru că îți aduc noi perspective, poți învăța ceva nou despre un domeniu care te interesează sau poți fi inspirat de povestea unei persoane pe care o admiri.


Spre deosebire de cărți sau materiale video, acest nou tip de conținut nu te ține pe loc și poți face și altă activitate în acest timp, de la o mică plimbare prin oraș până la curățenia din cameră pe care o tot amâni.


Lista de mai jos nu este exhaustivă, dar am încercat să recomand câteva podcasturi care sunt ușor de digerat și mai ales care îți aprind un beculeț când le asculți.


Pe bune

Podcast produs de cei de la DoR în care se prezintă povestea de viață a unor oameni creativi precum Adrian Despot, Tudor Chirilă sau Răzvan Exarhu. Ce e mișto e că povestesc și despre problemele și momentele de îndoială pe care le trăiesc atunci când fac ceva în care cred.


Mind architect

Pentru cei preocupați de dezvoltare personală, le recomand acest podcast. Folosind limbajul de zi de zi, Mind architect este o bună introducere în domeniul neuroștiinței și explorează subiecte legate de cum funcționează creierul și mintea noastră.

Dacă vrei să te cunoști mai bine, nu rata conversațiile dintre Paul Olteanu și invitații săi.


The Vast & Curious

Fiecare episod din The Vast & Curious este în sine un curs de antreprenoriat și business. Andreea Roșca are conversații cu antreprenori de succes din România despre gândirea și experiența umană din spatele performanței, victoriile, căderile, strategiile, practicile, fricile și emoția din business. Și Gică Hagi are un episod :)


MCN Podcast (sau podcastul lui Micutzu)

Micutzu nu mai are nevoie de nicio prezentare și îi ascult podcastul pentru același motiv pentru care îl urmăresc pentru stand-up: umor fin, subiecte bine alese, prezentate într-un stil relaxat. Ca invitați i-a avut pe Andi Moisescu, Mihai Bendeac, Bromania sau Tataee de la BUG Mafia.


#IGDLCC (George Buhnici)

Un podcast cu nume complicat - Informații Gratis Despre Lucruri Care Costă. Simplu spus, podcastul lui George Buhnici. E un musai pe lista celor care vor să fie la curent cu ce se mai întâmplă în lume și ce ne rezervă viitorul în materie de business, tehnologie și societate.



Ce mai recomandă comunitatea KULT


VreauSăSpunCeva

Realizat de o tânără liceană, din comunitatea noastră, VreauSăSpunCeva abordează subiecte cu și despre tineri.

La urma urmei cine poate să înțeleagă mai bine un tânăr decât cineva care trece prin asta? Dacă vrei să afli ce face "tineretul din zilele noastre", aici vei găsi toate răspunsurile la curiozitățile tale.


Acum Fac Asta

Podcast-ul lui George Bonea, persoană recunoscută pentru videoclipurile sale de pe Youtube cu tentă ironică (seria „Speaker demotivațional”). În cadrul podcast-urilor sale, cu toate acestea, George vorbește despre subiecte vizate de audiența sa. Explorează ultimele știri, își dă părerea într-un mod obiectiv și vorbește despre experiența sa de copywriter și scriitor. Totul se desfășoară degajat, de parcă ai fi cu un prieten la țigară și vă cultivați reciproc.


Zest

Un podcast pentru pasionații de scris și citit, despre oameni care „scriu cu poftă și chef”. Astfel, fiecare discuție își are scopul de a da sfaturi vizavi de acest domeniu, mai ales celor care au pasiunea aceasta și vor să o aplice pe mai departe. Totul e despre experiențe și procesul de a scrie și a iubi să scrii.


Istoria României

Pentru cei pasionați de istoria noastră și nu de cea predată la școală.


Poezii pentru cei ce stau acasă

Pentru lirici și „iubitori” de carantină .


A fost odată

Un podcast cool despre cultură și educație non-formală.


Meditații

Despre filosofie, psihologie, istorie și cultură


Voi ce podcasturi recomandați?

Tags:

Subscribe

Mulțumim!

Ce-ți recomandăm