Poveștile pe care le spunem sunt poveștile pe care le trăim.

Devino colaborator și schimbă lumea cu a ta.

Realitatea și imaginarul în cinematograful lui Antonioni: "Blow up" (1966)

Suntem înconjurați de artă și tot ce înseamnă vizual de secole întregi prin picturi și sculpturi.

Secolul XX ne-a dăruit filmele și cinematografele și, alături de ele, regizori care și-au împărtășit gândurile și ideile prin peliculele sale.


Apreciez mult filmele europene concepute în secolul trecut; problemele expuse pot fi fantastice (chiar palpitante pentru spectatorul modern) și poate de actualitate pentru unii dintre noi. Europa ne-a oferit mulți creatori (în special de pe teritoriul Italiei), printre care îi putem menționa pe Michelangelo Antonioni, Federico Fellini, Vittorio de Sica sau Bernardo Bertolucci.


Michelangelo Antonioni (1912-2007) este un pionier al cinematografului postbelic și, din punct de vedere estetic, unul dintre cei mai importanți regizori ai cinematografului de artă. A primit nenumărate premii și distincții pentru activitatea sa regizorală, punând în scenă filme de dramă, experimentale (filme caracterizate prin desprinderea de caracterul tradițional, reevaluarea convențiilor cinematografice), eliptice (omiterea unor elemente considerate evidente) și cu final deschis.


Imaginarul său artistic forțează privitorul la meditație și înțelegerea propriului spirit.

Filmele lui Antonioni presupun o complexitate estetică și ambiguitate care au influențat cinematograful de artă generații întregi. Imaginarul său artistic forțează privitorul la meditație și înțelegerea propriului spirit. Fiecare cadru reușeste să surprindă detalii comportamentale ale personajelor, fiind create adevărate portrete umane. Asta nu înseamnă decât că filmele lui Antonioni trebuie văzute când suntem odihniți și când ne dorim să ne îmbogățim intelectual și sufletește.


...procesul developării devine prilej de analiză, totodată primul semn al graniței dintre realitate și imaginar.

Blow up (1966) este un film în care se prezintă problematica realității, acțiunea fiind centrată în jurul lui Thomas, un fotograf care descoperă întâmplător o crimă când pozează pe ascuns un cuplu de necunoscuți. Este observat, iar femeia îl imploră să îi arate negativul. Suspicios, fotograful mărește cadrele (blow-up), iar procesul developării devine prilej de analiză, totodată primul semn al graniței dintre realitate (remarcarea cadavrului) și imaginar („Dacă mi se pare?! Chiar e adevărat?!”).


Descoperirea reală, în parc, a cadavrului este uluitoare - însă, în acel moment, Thomas nu mai avea aparatul foto la el, fiind imposibil să imortalizeze dovada. Ulterior, fiecare probă dispare - și cadavrul, și negativul, și pozele. Așa că... al cui este adevărul? Protagonistul avea impresia că prin natura meseriei sale putea controla lumea, însă el era, de fapt, cel consumat de aceasta.


Filmul poate fi privit și ca o imagine a schimbării continue...

Regizorul conturează în Blow-up și portretul viu al Londrei din anii ‘60- petreceri și adolescenți dezlănțuiți, muzică rock și hippie, consumul de droguri ușoare, toate astea într-un peisaj înconjurat de superficialitate și tristețe. Filmul poate fi privit și ca o imagine a schimbării continue, un tablou hipnotic al epocii respective.


Blow-up este unul dintre cele mai cunoscute filme ale lui Michelangelo Antonioni, însă, de-a lungul vieții sale, regizorul a mai abordat și alte teme în operele sale cinematografice: dispariții misterioase (L’Avventura, 1960), relații interumane alienate (film unde atenția cade asupra compoziției vizuale, La Notte, 1961) sau iubiri enigmatice (L’Eclisse, 1962).


În final, filmul este o concluzie a modului în care recepționăm realitatea și cum ne raportăm la ea. Realitatea este subiectivă pentru toți, însă aceasta poate ajunge să fie măcar parțial înțeleasă de ceilalți.


Tags:

Subscribe

Ce-ți recomandăm

bun.png

Despre KULT

Susține-ne

Ce facem

Pentru tineri

Subscribe

Subcribe

Contact

0773 123 246

©2021 by KULT. All rights reserved.