Poveștile pe care le spunem sunt poveștile pe care le trăim.

Devino colaborator și schimbă lumea cu a ta.

Răzvan mi-a povestit cum e să fii „IT and video geek” într-o lume dezinteresată de cinema



Nu e musai să ştii prea multă tehnologie ca să urmăreşti nişte filme. Totuşi, munca din spate e mult mai profundă şi mai complicată decât ai crede. Afli de la Răzvan cum să fii un videograf bun, legătura dintre nişte noduri şi copilărie, cât şi conexiunea dintre oameni indiferent de pasiunile lor.


Răzvan Andrei Timofte s-a născut în Buzău şi are o pasiune arzătoare pentru tehnologie şi videografie. Este în clasa a XI-a la Colegiul Naţional „B. P. Hasdeu”, fiind parte din grupul de fotografi Perspectify şi contribuind cu editare foto/video în Clubul 3,14 al liceului. A participat cu „Macrame” la SUPER Film Festival, un scurtmetraj care a unit cinci vieţi total diferite şi le-a conectat printr-o experienţă de neuitat.


De unde a început totul? De unde festivalul „Super” şi cum te-ai înscris acolo?


O prietenă, Miruna, mi-a trimis pe Instagram o reclamă de la workshop Super, iar acolo era inclusă şi editarea video. M-a întrebat dacă mă interesează şi am zis „Da, de ce nu?şi aşa m-am înscris cu primul meu scurt-metraj, „Idei”. Aparent, am fost ales şi mi-am dat seama destul de târziu pentru că eu îmi verific rar email-ul. Văd că mă sună un număr şi zic „Alo, da? Da, sunt Răzvan, de ce?”, însă nu ştiam cu cine vorbesc. După toate acestea, a început pandemia şi, prin aprilie sau mai, am făcut atelierul pe Zoom. Am fost vreo 12-13 copii de toate vârstele, din toate oraşele, de la Medgidia până-n Baia Mare.


Ce include acest atelier şi ce trebuia să faceţi, mai exact?


Am învăţat cum să facem un scenariu, editare video, editare sunet... Destul de multe lucruri cu oameni foarte mişto. Înainte să înceapă fiecare workshop, noi trebuia să ne uităm la nişte scurtmetraje ale unor studenți de la UNATC sau unele foarte populare, din alte ţări, iar majoritatea au fost pe tematica „arhive personale”. Ţin minte că unul dintre scurtmetraje era despre depresie, fiind un interviu al unei fete cu un băiat, iar pe fundal erau ceva videoclipuri cu animale (reuşise să găsească o legătură între depresie şi animale). A fost foarte interesantă combinaţia între interviu şi arhive, plus acele animale. Iar de aici, m-am gândit la ceea ce aveam noi de făcut...





Bănuiesc că te referi la „Macrame”, nu? A fost ideea ta?


Da, mare parte din ideea scurtmetrajului „Macrame” a fost a mea, dar toţi am contribuit la şlefuirea acesteia. Deci, stăteam în casă şi ploua; atunci când plouă şi am o stare proastă, parcă am o sursă de inspiraţie, am idei bune de fiecare dată. Stăteam, mă uitam pe geam şi mă gândeam aşa – că tot vine vorba de arhive personale, eu mă uit tot timpul pe calculator şi ştiu că am şi un hard disk, îl conectez la un televizor vechi, filmez nişte cadre prin Buzău... Frumos era că trebuia să facem un scurtmetraj pe echipe, ceea ce e super! Aşa că am întrebat fetele cele mai mari, de 18-19 ani - că cei mai tineri au CD-uri sau stick-uri - dacă ar putea avea o casetă VHS. Din păcate, cele două fete au ales, ulterior, alte echipe, dar am rămas o gaşcă simpatică de cinci persoane. Ei bine, deşi la început nu eram prea implicați şi am făcut scurtmetrajul pe ultima sută de metri, ne-am descurcat foarte bine.


Ideea era aşa – dacă avem hobby-uri diferite, avem totuşi ceva în comun?

Ne-am pus ideile cap la cap, cu condiţia să rămân pe editare, iar textul să fie realizat de celelalte fete. Am luat toată aparatura foto/video din familie, de la vărul meu, am filmat şi pe podul de la Mărăcineni... Ideea era aşa – dacă avem hobby-uri diferite, avem totuşi ceva în comun? Eu sunt pe partea de IT, o fată cânta la pian, alta desena, alta citea, dar ceva trebuia să ne lege. Că tot am adus vorba de casete şi de stick-uri, le-am pus pe toate la un loc şi ne-am pus pe vizionat. Pe baza acelor arhive personale, să împletim o poveste, deşi nu ştiam despre ce anume. Cumva, eu şi cu încă o fată ne-am dat seama că toţi avem ceva în comun: botez, primii paşi, serbările de la grădiniţă etc.; indiferent de vârstă, gen, religie sau naţionalitate.




Iar titlul, de unde v-a venit ideea? Macrameul înseamnă, în alte regiuni, „mileu”, adică un fel de dantelă făcută din noduri.


Iniţial, habar n-aveam de titlu. Eram pe grupul de Messenger şi ne scrie Diana, organizatoarea festivalului: „Să scrieţi în seara asta titlul, cât durează scurtmetrajul şi un rezumat”. Am intrat toţi în panică, eu eram afară în acel moment, iar apoi Iulia, o fată din echipă, a trimis o poză cu un macrame. Ne-a zis să punem titlul „Macrame” deoarece acesta e făcut din noduri, sunt nişte linii care se intersectează şi se împletesc. Aşa suntem şi noi, cinci persoane care au o conexiune prin copilărie. Mi-am întrebat prietenii dacă e o idee bună de titlu, dar aproape nimeni nu ştia ce înseamnă, aşa că am pus definiţia din DEX la începutul scurtmetrajului. Macrameu, din franţuzescul macramé, a rezultat simplul macrame, titlul. Noroc cu DEX-ul că la început eram ceva de genul „macaroane? maca- maca ce?”. În caz că nu ştiţi de ce e cu bold “eu”, e pentru că reprezintă “sinele nostru” din “macrame”.


Am început să filmăm cu toţii de acasă, fără a ne gândi prea mult (apropo, pentru cei ce sunt editori, se vede că nu există un color correction - n.r. o corecţie de culoare -). Oricum, pe parcursul editării video, revizuind arhivele mele şi ale celorlalţi, am plâns de foarte multe ori. Asta nu pentru că mi-era greu să editez, ci pentru că sunt o fire atât de sensibilă încât era extrem de emoţionant să mă văd pe mine mic.

Scurtmetrajul nostru a fost fix ultimul din acea seară, însă totul a mers chiar neaşteptat de bine. M-am ocupat şi de partea de promovare în prealabil, dar în România şi în Buzău nu prea e multă lume încântată de chestiile astea. Există, totuşi, Buzău International Film Festival, dar nu este deloc popular.



Cadru din scurtmetrajul „Macrame”

Cum v-aţi decis să faceţi voi echipă? Adică, cum ai selectat cine face parte din echipă şi cum v-aţi înţeles?


Ne-am cunoscut pe Zoom, eu fiind din Buzău, Ana A. din Oneşti, Iulia D. din Medgidia, iar Katia H. şi Andreea C. din Bucureşti. Faza era că atât Andreea, cât şi Katia erau din acelaşi sector şi am zis să schimbăm puţin sectoarele, ca să filmeze atracţii turistice diferite. Chiar dacă primele filme nu au ieşit bine, fetele au înţeles şi s-au conformat.


Când am terminat, am vrut să pun pe story, iar de emoţie îmi tremura mâna...

Am stat la edit o noapte întreagă, asta fără sunet şi fără voice-over. A doua zi, eram cu Ana pe Zoom care mă mai ajuta să tai unele părți, să pun sunete. Când am terminat, am vrut să pun pe story, iar de emoţie îmi tremura mâna şi o întreb brusc pe Ana: „îi dăm render?”. Da, a fost o experienţă foarte tare.


Super tare, aş putea spune. Revenind la tine, cum ai realizat că ai o înclinaţie spre tehnologie, spre partea de editare video?


Pasiunea asta provine din familie. Un unchi de-al meu a fost o inspiraţie pentru mine, lucrând la Samsung. Un alt unchi instala programe pe Windows şi iarăşi m-a ajutat foarte mult. Îmi plăcea să mă joc jocuri, ajutam lumea să instaleze aplicaţii. Cred că şi acum ajut lume, toţi vin la mine şi-mi zic „Răzvan, ştii de când ne cunoaștem? Poți să mă ajuți?”. Pe partea de editare video, datorită YouTube, că tot am canal de ceva timp şi fac vlog-uri uneori. Chiar dacă unele chestii nu mi-au ieșit la început, măcar am învăţat să editez videoclipuri. Uşor-uşor am învăţat să fac şi editare foto, în Photoshop, Adobe InDesign, te ajută mult să fii creativ şi să te pricepi pe partea de design. Uneori, trebuie să te inspiri de la alţii ca să-ţi iasă ceva ca lumea, nu să foloseşti un Times New Roman sau Calibri sau chiar Comic Sans. Ca o paranteză, orice font aţi folosi, nu mai folosiţi Comic Sans, vă rog eu mult!



Cadru din scurtmetrajul „Macrame”


Am înţeles! Ce planuri ai pentru viitor, facultate, job?


Aş încerca în domeniul IT, să dau la Universitatea din Bucureşti pe „Calculatoare şi tehnologia informaţiei”, deşi e puţin greu, mă pregătesc la matematică şi la informatică. Trebuie să am şi voinţă, şi motivaţie, chiar dacă momentan lipsesc. Mi-ar fi plăcut să pot face bani din editare video, însă nu prea e posibil, cel puţin la noi. După ce scap de bacalaureat, o să bag mai vreun sketch (n.r. - scurt videoclip cu scop de amuzament), mai vreun vlog, cine ştie ce o să mai fac.


Frumos aşa. Şi la ce festival de film ai alege să te duci, dacă ai avea ocazia? Poate fi de oriunde.


Cum nu cred că o să ajung la Oscar… Există o platformă numită „FilmFreeway”, unde îţi poţi pune scurtmetrajele şi găseşti un festival care să corespundă cerinţelor tale. Sunt şi unele care te califică la premiile Emmy. Momentan, nefiind un mare videograf, nu mă pot implica. Cu toate acestea, dacă vrei să dai la UNATC, participă la workshop-uri, pentru că te vor ajuta foarte mult. Caută pe internet tutoriale, cum să...”, şi astfel poţi dobândi un pic de experienţă. Dacă înveţi şi de la altcineva şi te inspiri, e şi mai bine, până când îţi găseşti propriul stil. Asta la fel şi la fotografie, şi la pictură, şi la aproape orice. Trebuie să-ţi cauţi stilul, ceea ce înseamnă să ai motivaţie, voinţă şi răbdare.


Ai vrea să le transmiţi ceva cititorilor?


În primul rând, vreau să le salut pe fetele menţionate mai sus, familia și prietenii de la workshop. Totuşi, cei care vreţi să vă apucaţi de videografie – nu renunţaţi la idee; dacă aveţi o idee destul de bună, scrieţi-o pe hârtie şi dacă nu puteţi singuri, cereţi ajutorul. Atunci când faceţi ceva în echipă, ar putea ieşi ceva chiar bun. Nu uitaţi, dacă nu e să iasă, măcar veţi fi împletiţi toţi ca într-un macrameu.



Subscribe

Ce-ți recomandăm

bun.png

Despre KULT

Susține-ne

Ce facem

Pentru tineri

Subscribe

Subcribe

Contact

0773 123 246

©2021 by KULT. All rights reserved.