Poveștile pe care le spunem sunt poveștile pe care le trăim.

Devino colaborator și schimbă lumea cu a ta.

Se spune că iubirea începe și se termină cu cea care ne-a dat viață

Mama. Patru litere. Patru sunete. Un cuvânt.

Ilustrație de Alexandra Călușeri

Ce atingere delicată ne-ar fi alinat durerile dacă nu ar fi existat ea? Cu ce curaj am fi pășit în universul producător de spaimă al școlarității, cum ne-am fi descoperit dorința lăuntrică de a ne împrieteni, cum ne-am fi gestionat emoțiile copleșitoare provocate de neiertătoarele examene, cum să ne descurcăm într-o lume atât de haină fără ea, o ființă dătătoare de viață și de speranță...


...absența ei înseamnă neexistența iubirii, a suferinței, n-ar mai fi războaie, dar nici pace...

Cu și despre femei s-a scris și se vor expune mereu problematici, multe, precum că absența ei înseamnă neexistența iubirii, a suferinței, n-ar mai fi războaie, dar nici pace, nu ar mai exista procreere, tandrețe, romane, poezii, cu alte cuvinte, cuprinzând aceste paradoxuri, viața. Mama a fost supranumită „fântâna creației” sau „un al doilea Dumnezeu” care ne veghează chiar și atunci când nu mai este, ea reprezentând această conexiune dintre fetus și Creator ce oferă încredere chiar și în momentele cruciale.


O cuvântătoare cu o inimă de leu. O făptură ai cărei ochi strălucesc mai tare decât constelațiile și transmit o căldură mai puternică decât lava vulcanului Vezuviu, cu două brațe care cuprind și ocrotesc puiul incapabil să deslușească înțelesurile lumii, cu două picioare care ar străbate orice continent și întindere de ape ca un soldat care-și apără țara, cu o inimă ce ascunde mai multe secrete decât oceanul Atlantic, dar care e capabilă să ducă cea mai strașnică bătălie, ca un lup pentru lupoaica sa.


„Sunt aici, nu se întâmplă nimic!”

Nu mai este relevantă perioada istorică sau poziția geografică, orice crâmpei de durere, mâhnire sau disperare se va pierde în momentul în care privirea mamei ne va spune: „Sunt aici, nu se întâmplă nimic!”. Vom simți arzător aceeași bucurie ca atunci când un pirat descoperă o comoară. Numai că ea nu este materială, e binecuvântarea.


Timpul se oprește puțin în loc la fiecare început de primăvară, ca să aducă un omagiu.

Astfel că, pentru că este cea care pune capăt unui război, care ne înseninezi zilele, pentru că împrăștie dragoste oriunde s-ar afla, pentru că dă lumii mai multă frumusețe atunci când ne apără, pentru că o ia de la capăt mai puternică și mai hotărâtă, știind ce e iubirea și cum se dăruiește, pentru tot ceea ce reprezintă, timpul se oprește puțin în loc la fiecare început de primăvară, ca să aducă un omagiu.


Mulțumim, mama!

Subscribe

Ce-ți recomandăm

bun.png

Despre KULT

Susține-ne

Ce facem

Pentru tineri

Subscribe

Subcribe

Contact

0773 123 246

©2021 by KULT. All rights reserved.