Viața de student (#1): Programul de carantină

Updated: Sep 18

#student #pandemie #coronavirus


Studiez Litere de doi ani deja și pot spune că m-am acomodat cât de cât cu situația în sine, înțelegând viața de student și luând-o drept o formă de supraviețuire.

Știu cum să mă pregătesc pentru un examen, cât de esențial e să vorbești cu cei mai mari, să ceri niște cursuri colegilor de grupă, specializare etc., dar având în vedere situația actuală, cum ar trebui să-mi actualizez ghidul de supraviețuire pe „băncile” facultății?


Asta am învățat-o pe pielea mea și, sinceră să fiu, mă simt mult mai bine acum.

Probabil asta se datorează felului meu sedentar de a fi, având în vedere că uneori îmi petreceam chiar și 12 ore în incinta facultății și simțeam că mor încet, în ciuda tuturor cafelelor pe care le beam ca pe shot-uri în decursul zilei, pentru că nici timp de cafea nu mai aveam la un moment dat.

oricine poate termina o facultate și tot nu știe nimic

Cine a spus că la Litere e ușor pentru că trebuie doar să citești, s-a înșelat amarnic și vă rog să nu mai plecați urechea la astfel de aberații.

La Litere e esențial să știi cum să te organizezi, pentru că te trezești în mijlocul haosului, cu cerințe din toate părțile, uneori și cu profesori indiferenți care nici eu nu știu cum să se împartă, la rândul lor.

Informația și cartea sunt importante dacă studiezi literatura și limba, într-adevăr, dar nu uita că profesorul are cap de afiș când ești la facultate, pentru că el e cel care are chef sau nu să te treacă.

Pare crunt, nedrept, dar acesta este adevărul. Și mie mi-a fost greu când am realizat acest lucru, pentru că aveam atâtea speranțe pentru facultate. Mi-am dat seama că nu am cum să schimb situația, având în vedere cât de mult este luat în considerare un student în zilele noastre și pentru că, la urma urmei, oricine poate termina o facultate și tot să nu știe nimic.


Pregătirea pentru teste e mai grea, fiindcă, pur și simplu, când ți se predă pe un ecran materia și trece proful hai-hui printre slide-uri, e mai greu. Nu poți să înțelegi…

Am vorbit cu mai mulți prieteni studenți (care nu sunt la aceeași facultate sau universitate) și mi-au spus că e ”oribil și acum și înainte. Da, nu trebuie să mergem la curs, dar îi nasol că (la mine, de exemplu) toți profii vor laboratoarele trimise… programe făcute fără niciun fel de îndrumare și proiecte… Am avut de proiectat un cartier. L-am făcut de 7 ori până mi s-a zis că îi okay”.


Altcineva mi-a spus că face atât cursurile, cât și toate seminariile și „se cere mult mai mult. Dacă ai o materie predată, nici nu știi dacă e predată dinainte sau nu, pur și simplu îți este dată ca s-o citești și… dacă ai înțeles, ai înțeles, dacă nu, tot bine. Îi bine oricum, știi?

Dar se cere mult mai mult, adică teste, proiecte, ceva ce noi nu am avut până acuma. Pur și simplu erau ascultări la clasă. Sunt și câteva teme… oricum, mai mult. Pregătirea pentru teste e mai grea, fiindcă, pur și simplu, când ți se predă pe un ecran materia și trece proful hai-hui printre slide-uri, e mai greu. Nu poți să înțelegi… Pur și simplu, e mai greu. Face profesorul la contabilitate exercițiile și tu doar spui ce ar trebui să fie… hm, nu e okay. Nu-s pentru mine cursurile online. La început a fost greu, dar acum că-s acasă, efectiv nu mai există timpul ăla de studiu și de timp liber, e ceva amestecat și mă lungesc de dimineață până seara. Adică când eram în Iași, exista oarecum o delimitare între aceste două timpuri, aici e totul laolaltă. Nu poți să ai timp liber fără să nu te gândești că ai ceva de făcut.”


Am încercat să-mi fac un program, însă în fiecare zi mi-e greu să îl respect și eșuez lamentabil

Așadar, având în vedere tot ce am menționat anterior, am ales să mă pregătesc pentru declanșarea haosului și pentru cele ce vor urma, gândindu-mă că e posibil să nu dau examenele în mediul online și că vom reveni fix înainte de începerea sesiunii pe băncile facultăților.


Am încercat să-mi fac un program, însă în fiecare zi mi-e greu să îl respect și eșuez lamentabil, nerespectându-mi lista de lucruri ce trebuiesc făcute și de așteptări. De ce?


Înainte aveam o colegă de cameră, dar nu era problemă, pentru că mă puteam pregăti în liniște și după aceea mă puteam refugia ca să învăț ori în sala de lectură a căminului, ori la o bibliotecă, ori într-o librărie.

În decursul acestui an am stat în cartierul Tudor Vladimirescu, fix lângă Iulius Mall și acest fapt mi-a ușurat situația de a fi mereu pe fugă, mai ales că eu am facultatea în Copou.

Făceam cinci minute până la un supermarket din mall și îmi puteam lua cele necesare, reveneam la cămin și nu trebuia să-mi mai fac griji ce o să mănânc, mai ales că-mi trimitea și mama pachete de mâncare din timp și totul era bine pus la punct.

Acum, stau la cheremul familiei. Până se trezește mama și tata și fratele meu, trec de intervalul amiezii și dejunul, mic-dejunul, prânzul țiganului etc. nu pot fi pregătite de sute de ori, mai ales că fiecare e sensibil în timpul somnului în felul său. Sinceră să fiu, nici mie nu-mi place să fiu deranjată, în special când mănânc sau dorm.


Planul


🔺În plan îmi programasem să mă trezesc la ora 8 dimineața, cel târziu, și până la 10 să mă spăl pe dinți și față, să fac puțin sport, să meditez și să-mi pregătesc pentru ce am de lucrat în cursul săptămânii respective.

Evident că asta nu s-a întâmplat în fiecare zi până acum, lăsându-mă distrasă de multe alte lucruri, numai de studiat nu.

Mi-e greu să mă concentrez și să-mi păstrez atenția focusată într-un singur loc, de aceea, dacă n-am liniște, puțină muzică sau măcar o lumânare arzând lângă mine (cu ocazia prohodului pentru cheful de învățat), nu pot face asta pentru câte ore mi-aș dori.

Mai ales că am rămas rău de tot în urmă cu materia și gândul acesta nu-mi dă deloc pace, zi de zi.


🔺 De la 10 la 13 voiam să învăț, apoi să iau prânzul, de la 14 să mă uit la un episod dintr-un serial de pe Netflix, de la 15 până la 18 să-mi rezolv task-urile pentru organizația studențească în care activez, putând să mai învăț dacă terminam totul în timp util.


🔺După aceea, la 18 ar fi trebui să cinez, de la ora 19 să continui să citesc din cărțile pe care le-am început, iar la ora 21 să încep să vizionez altceva. Astfel, ar trebui să mă culc la ora 23.


Realitatea


Din păcate, mi-e foarte greu să mă motivez să fac tot ce mi-am propus, cu toate că fiecare activitate este bine pusă la punct. De ce, vă întrebați? Simplu, sunt foarte influențabilă și oricine te poate distrage foarte ușor. Mă trezesc ori cu fratele meu pe cap care vrea să se joace, ori cu mama care-mi zice că trebuie să-l ajut cu temele că, deh, vreau să mă fac profesoară și ce fel de profă o să fiu dacă nu-mi ajut fratele, sânge din sângele meu, ori cu vreun profesor care s-a trezit fix în ultimul moment să facă seminarul/curs la altă oră decât plănuisem la ultima întâlnire etc. Însă, în mod special, eu mă demotivez cel mai tare.


micile obiceiuri se construiesc greu în timp

Nu găsesc plăcere în ceea ce fac, fapt ce nu e nou, fiindcă și anul trecut mă deprima destul de tare facultatea. Mă iau cu alte lucruri, cu scrisul într-o viitoare carte la care visez sau cu prietenele mele cu care scriu de atâția ani… Ori citesc Petronela Rotar, ori ce carte-mi mai cade-n mână, numai pentru facultate să nu fie cartea.

Uneori chiar mă trezesc hoinărind și pe Youtube, deci mă pot declara vinovată pe față că nu-mi respect programul sârguincios planificat încă de la începutul pandemiei.

Însă, încă mai lucrez la asta, pentru că știu că micile obiceiuri se construiesc greu în timp. La urma urmei, îmi voi fi foarte recunoscătoare în viitor dacă nu mai pierd timpul procrastinând și-mi acord câteva ore de productivitate, măcar acum, cât mă simt mai liniștită din punct de vedere mintal și am timp să-mi beau cafeaua în tihnă.



Dar voi? Voi cum supraviețuiți în timpul pandemiei?


0773 123 246

  • YouTube

©2020 by KULT. All rights reserved.